Bogdan Spiridonică, profesorul care vorbeşte printre lacrimi de bucurie despre elevii săi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bogdan Spiridonică

Profesorul de geografie, Bogdan Spidionică a fost ales de cititorii site-ului adevarul.ro, dar şi de juriul de specialitate să se claseze pe locul II în Topul dascălilor cu care Bistriţa se mândreşte.

Până săptămâna aceasta, profesorul Bogdan Spiridonică, a fost directorul şcolii generale Mihai Eminescu din Năsăud şi de 44 de ani este dascăl şi-i învaţă pe elevi tainele în geografie, o materie fără de care, spune el, nu se poate trăi într-o societate, deoarece toată lumea trebuie să ştie să se orienteze în spaţiu.

Născut în capitală, dintr-o familie cu tradiţie la catedră, Bogdan Spiridonică s-a mutat fără regrete la Năsăud, aici unde şi-a petrecut peste 40 de ani de viaţă şi carieră. „Mama a fost învăţătoare în Bucureşti şi de aceea cred că am prins drag de catedră, dar şi specialitatea mea, geografia, mi-a plăcut. Am făcut liceul şi facultatea în Moldova, la Alexandru Ioan Cuza în Iaşi. Pe vremea când am terminat eu eram repartizaţi şi am ajuns în judeţul Neamţ. Căsătorindu-mă apoi cu o fată din Năsăud, am urmat-o, în 1970, în Năsăud unde m-am mutat de tot", popvesteşte dascălul.

Odată ajuns în oraşul universitarilor, profesorul Spiridonică a început să-i înveţe pe elevii de aici tainele materiei sale, dar şi să se facă iubit şi apreciat de elevi şi colegi deopotrivă. „Mi-am iubit meseria şi am iubit copiii. Nu mi-am bătut joc niciodată nici de meserie şi nici de copii şi pentru sinceritatea şi cinstea mea, elevii m-au iubit. Am avut întotdeauna o relaţie deosebită cu elevii mei pentru că întotdeauna am încercat să-i înţeleg, să le demonstrez că au nevoie în viaţa lor de geografie şi m-am coborât în fiecare moment la vârsta lor pentru a putea lucra bine împreună", dezvăuie Bogdan Spiridonică secretul unei cariere frumoase.

Deşi avea oportunitatea să avanseze şi să ajungă profesor la liceu, profesorul de geografie de la Mihai Eminescu nu a dorit să-i părăsească pe elevii de gimanziu. „Nu m-a interesat niciodată să merg profesor la liceu. Eu spun mereu că „şcoala generală te formează, iar liceul te lansează". Am doi foşti elevi care sunt asistenţi universitari în Cluj la Facultatea de Geografie, am mai mulţi elevi care predau la universităţi din Statele Unite, la Universitatea din Carolina de Nord, la Universtatea din Seattle. Am foşti elevi care îşi dau doctorate la universităţi din Anglia sau unul la Sttanford în SUA. Am un fost elev, asistent la UBB din Cluj, care pe lucrarea de doctorat a scris „Fostului meu profesor de geografie". Spun eu că nu am trăit degeaba. Sunt împlinit ca dascăl şi în iulie când mă pensionez pot să plec ştiind că am făcut ceva", povesteşte dascălul cuprins de emoţii şi cu lacrimi în glas.

Chiar în ziua interviului acordat pentru Adevărul, mandatul de director al profesorului Bogdan Spiridonică a expirat şi a lăsat locul altcuiva, urmând ca el să-i continue munca la catedră până la sfârşitul anului şcolar când va ieşi la rândul lui în pensie. „Am considerat întotdeauna că funcţia de director se completează cu cea de profesor", spune fostul director.