Bistriţa scapă de mirosurile grele. Staţia de epurare se modernizează

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Staţia de epurare din Bistriţa va fi modernizată FOTO:Adevărul/Arhivă

Staţia de epurare din Bistriţa a intrat într-un amplu proces de modernizare, asta după ce 12 ani nu a avut parte de niciun soi de lucrări. Modernizarea acesteia va elimina mirosul insuportabil care te întâmpină chiar de la intrarea în municipiu.

Staţia de epurare a avut parte de lucrări de modernizare ultima dată în perioada 1998-2002. Lucrările au început deja la două linii, urmând ca după finalizarea acestora să înceapă şi modernizarea liniei III.

Până în vara viitoare bistriţenii care sunt întâmpinaţi chiar de la intrarea în municipiu de un miros greu vor scăpa de tot de aceste neplăceri. Directorul Aquabis, Ion Şandru a precizat că deja oraşul a început să scape de acel miros greu provocat de staţia de epurare.

În etapa a doua de modernizare, staţia de epurare va avea parte şi de instalaţii de odorizare, iar toate echipamentele vor fi acoperite. „La această oră, doar Constanţa are o staţie de epurare cu instalaţii de odorizare şi acoperite toate instalaţiile”, a mai spus Ion Şandru, directorul Aquabis.

Vă mai recomandăm:

28,6 milioane de euro pentru apă şi canalizare în 10 comune din judeţ

25% dintre lucrările la reţelele de apă şi canalizare, neconforme

Mai multe pentru tine:
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie