Bistriţa: Proceduri simplificate pentru medicii care pleacă în străinătate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Medicii şi asistentele care doresc să muncească în străinătate nu mai trebuie să bată drumul pănă la Ministerul Sănătăţii. Din 1 septembrie documentele care atestă recunoaşterea calificărilor româneşti în celelalte state ale Uniunii Europene pot fi obţinute de la Direcţia de Sănătate Publică(DSP)

Instituţiile judeţene sunt obligate ca în termen de 30 de zile să emită certificatele solicitate. Un ghid complet a documentelor cerute şi a procedurilor care trebuie urmate de medici şi asistente pot fi citite pe site-ul DSP Bistriţa-Năsăud. Potrivit directorului adjunct al DSP Bistriţa-Năsăud, Doina Petri până acum au existat doar două solicitări pentru eliberare de astfel de certificate, cel a unui medic dentist şi al unei asistente. „Probabil că nu au aflat că pot să se adreseze şi la noi cu solicitări", crede doctoriţa Petri.

Mai multe pentru tine:
În ce trebuie să fierbi sarmalele pentru a le da un gust unic. Ce se face cu carnea de două ori? Rețeta lui Păstorel Teodoreanu
Laurențiu Reghecampf, abandonat de propriii jucători în Sudan. Antrenorul român, chin în țara măcinată de războiul civil
Divorț iminent pentru Prințul Harry? Presa speculează că Meghan Markle ar avea un copil din flori
Ce se întâmplă cu preotul homosexual de la Schitul Stânișoara care s-a filmat scandalos cu „iubi”. Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților explică rolul lui în biserică
Puțini șoferi știu. Cu cât se poate depăși viteza legală fără sancțiuni
Ministrul Sănătății anunță schimbări legislative care vor reduce fenomenul de direcționare a pacienților din spitale publice către clinici private
Bărbații care au resentimente față de soțiile lor obișnuiesc să facă aceste 11 lucruri acasă
Dorințele lui Fuego, la 49 de ani! Ce se întâmpla cu mama artistului când a fost aniversat pe scena Festivalului Mamaia: „Vreau minte pe umeri”
Țara pe care trebuie s-o eviți. Unde să nu mergi în vacanță: „Am stat o noapte și apoi am plecat”
O descoperire rară care îi uimește pe arheologi: un pumnal vechi de 3500 de ani, găsit în inima Germaniei
Homosexualitatea și desfrâul din Biserica Română. Schimb de mesaje halucinant între un preot protosinghel și un tânăr + filmări în care bea vodcă și dansează pe manele. Dans din buric și în lăcașul sfânt: „Așa, iubirea mea” VIDEO