60% din medicii de familie din Bistriţa-Năsăud nu au activat nici măcar un card de sănătate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
60% dintre medicii de familie din judeţ nu au activat nici măcar un card de sănătate FOTO: Adevărul/Arhivă

Medicii de familie din Bistriţa-Năsăud nu au fost foarte interesaţi de cardurile de sănătate, deşi acestea au început să fie folosite încă din 1 mai. Potrivit şefei Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate, Camelia Ilişuan, 60% dintre medicii de familie nu au activat nici măcar un card de sănătate. Mai mult, aceştia au refuzat să ofere servicii medicale asiguraţilor care nu aveau carduri de sănătate valide.

Şefa Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate, Camelia Ilişuan, a precizat marţi în cadrul unei conferinţe de presă că blocajele şi cozile de la instituţie din ultimele zile se datorează şi medicilor de familie care nu au activat cardurile de sănătate ale pacienţilor lor.

„La data de 1 mai ne-am trezit cu o grămadă de medici de familie care nu activaseră nici măcar un card. Sigur există medici care au înţeles că şi dumnealor trebuie să ne ajute să pornim acest sistem şi au activat carduri. Sunt chiar medici care au început să ridice carduri din proprie iniţiativă pentru pacienţii aflaţi pe listele lor să le înmâneze personal. Pe noi ne ajută foarte mult acest lucru”, a precizat Camelia Ilişuan marţi.

Procentul medicilor care nu au activat niciun card de sănătate este destul de însemnat, acesta ajungând la 60%. Au existat însă şi medici care nu doar au activat carduri de sănătate, ci chiar s-au prezentat personal la Casa Judeţeană de Sănătate pentru a ridica cardurile pacienţilor de pe listele lor.

În acest moment din cele 222.000 de carduri tipărite şi distribuite au fost activate doar aproape 35.000 de carduri. Aproape 10.000 de carduri au fost activate doar în ultimele trei zile.

O altă problemă semnalată de Camelia Ilişuan este faptul că unii medici sau unităţi medicale au refuzat să trateze pacienţii care nu aveau aceste carduri de sănătate.

 „Toţi furnizorii sunt obligaţi să acorde servicii medicale asiguraţilor care nu pot prezenta sau utiliza cardul naţional. Se va merge o vreme în paralel cu acest sistem clasic, pentru că sunt mulţi asiguraţi care încă nu au card şi nu este normal ca aceştia să nu beneficieze de servicii medicale. Ori medicii de familie ce au făcut, au venit pacienţii şi le-au spus: „Mergi la Casa de Asigurări că n-ai card şi nu-ţi fac nimic” şi sigur că oamenii au venit iritaţi buluc la Casă”, explică Camelia Ilişuan.

Vă mai recomandăm:

Medicii din Spitalul Judeţean de Urgenţă tratează trei bolnavi cu suma alocată pentru unul

Bistriţa-Năsăud: alocaţii pentru minori decedaţi şi medicamente gratuite pentru persoane internate



 

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare