VIDEO FOTO Ponta, Antonescu, Bahmuţeanca şi regele Cioabă, hrăniţi zilnic de un băimărean

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În fiecare zi, Victor Ponta, Crin Antonescu, regele Cioabă şi Adriana Bahmuteanu mănâncă seminţe sau mălai în Piaţa Revoluţiei din Baia Mare. Tizii liderilor politici sunt nişte porumbei care au primit porecle în funcţie de caracter, de la băimăreanul care de patru ani se ocupă de bunăstarea a sute de porumbei. I-a urmărit îndeaparoape, iar după o bună perioadă de vreme a ales şi liderii grupului.

În fiecare dimineaţă, exact la ora 8.00, aproape 300 de porumbei se adună în Piaţa Revoluţiei din Baia Mare. Indiferent de vreme sau de zi, Simi Marcovici le aduce de mâncare şi petrece aproximativ o jumătate de oră cu ei. A citit cărţi despre porumbei, a vizionat documentare, ca pe urmă să aleagă şi liderii grupului. Primul ales a fost Victor Ponta, iar băimăreanul explică de ce. „Liderul grupului este Victor Ponta, care şi-a câştigat supremaţia datorită caracterului său. A avut probleme de-a lungul timpului, însă acum este liderul incontestabil, iar restul porumbeilor îl urmează. Ponta a avut dirijabilul rupt, coada din spate era ruptă. Cât a avut dirijabilul rupt n-a mers bine pentru ei. I-am pus Ponta pentru faptul că după el se luau toţi, el fiind şeful porumbeilor aici. Dacă fluieram şi el nu venea, nu veneau nici ceilalţi şi n-am avut ce face“, mai a explicat Simi Marcovici.
 

Următorul ales a fost Crin Antonescu. Şi-a primit porecla după ce s-a îndepărtat o perioadă de timp de stolul de porumbei. „De exemplu, unul dintre ei, cafeniul, e foarte bătrân. Nu-i bolnav, e bătrânel aşa, dar e şi obraznic. Asta este este Antonescu. E şi mai înţelept faţă de ceilalţi“, mai spune Simi.


Există şi porumbei sensibili care au nevoie de mai multă afecţiune. Aşa a apărut şi Bahmuteanca, o porumbiţă care se ataşează repede de ceilalţi. „Bahmuţeanca e o porumbiţă de asta, simte nevoie de mângâiere mereu şi am zis hai să-i pun poreclă, şi i-am pus Bahmuteanca“, adaugă băimăreanul. 


De patru ani de zile, de când vine zilnic în piaţă, Simi spune că s-a ataşat foarte tare de porumbei şi îi place să le studieze fiecare mişcare. Recunoaşte că mai are multe de învăţat, însă este decis să stea afle tot ce se poate despre modul lor de viaţă. 


 

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro