Proiectele pentru care prefectul de Maramureş a cerut ajutorul guvernanţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Prefectul de Maramureş a solicitat sprijin pentru reabilitarea gării CFR

Prefectul de Maramureş, Anton Rohian, s-a deplasat, zilele trecute, la Bucureşti, unde a purtat mai multe discuţii referitoare la obiective de investiţii prioritare pentru judeţ. Rohian a pus problema redeschiderii mineritului, restaurării gării CFR şi a fondurilor necesare restaurării clădirii serviciilor comunitare.

„Unul dintre proiecte a vizat CN REMIN SA Baia Mare. Redeschiderea mineritului, mai precis a exploatării metalelor şi crearea de locuri de muncă în acest domeniu este susţinută inclusiv de premier. Guvernul României este preocupat de această activitate, iar la discuţiile avute cu Consilierul de Stat în cadrul aparatului de lucru al Primului-Ministru, Sorin Encuţescu, a vizat perspectivele companiei, dar şi efectuarea unei analize pertinente pentru redeschiderea, după o analiză pertinentă, a unor perimetre miniere profitabile", a spus prefectul de Maramureş.

Reabilitarea Gării CFR Baia Mare şi a infrastructurii conexe     


Un alt obiectiv prioritar îl repezintă Gara C.F.R. Baia Mare, care arată deplorabil şi nu oferă condiţii civilizate pentru călători. Proiectul de reabilitare şi modernizare a staţiei băimărene a fost depus cu mulţi ani în urmă. Din păcate nu au fost primite fondurile necesare. „În acest context, am vizitat obiectivul care reprezintă una dintre porţile de intrare în Maramureş, dar şi în municipiul reşedinţă de judeţ cu primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş şi am convenit că este important să iniţializăm demersuri comune pentru modernizarea gării băimărene. S-au trimis documentele aferente la Ministerul Transporturilor, iar la discuţiile cu directorul general adjunct tehnic al Companiei Naţionale Căile Ferate Române, Alexandru Macarie, am susţinut iniţiativa noastră şi faptul că dorim să fie realizate lucrările de modernizare a staţiei şi infrastructurii conexe. Dacă nu vor fi găsite fondurile necesare, Primăria Baia Mare poate realiza reabilitarea clădirii şi modernizarea infrastructurii, însă în aceste condiţii obiectivul trebuie să aparţină administraţiei publice locale. Primarul Cherecheş a întocmit documentaţiile aferente preluării imobilului, însă cerinţa o constituie obţinerea avizului din partea ministerului de resort, în scopul de a putea, conform legislaţiei în vigoare să fie realizată investiţia de către municipalitate“, a spus Anton Rohian.

Fonduri pentru clădirea serviciilor comunitare (permise şi paşapoarte)
 

O altă necesitate o reprezintă fondurile pentru restaurarea unei clădiri din visteria M.A.I. Activitatea eliberării sau preschimbării permiselor de conducere, certificatelor de înmatriculare şi paşapoartelor reprezintă o interfaţă a serviciilor oferite cetăţenilor de către angajaţii Ministerului Afacerilor Interne. „Pentru o mai bună administrare a imobilului este nevoie de alocarea unor fonduri pentru eficientizarea instalaţiei de climatizare şi reabilitarea unor spaţii din holul clădirii. Având în vedere că imobilul este una dintre clădirile reprezentantive ale ministerului de resort, am cerut secretarului de stat Constantin-Cătălin Chiper să analizeze posibilitatea de a ne sprijini şi aloca fondurile necesare pentru buna funcţionare a imobilului“, a închiat Rohian. 

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare