Prima dată a cântat dintr-o joacă, iar acum obţine premii la toate festivalurile la care participă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Patrick Mureşan are doar 11 ani, însă este pasionat de muzică şi ştie cu destulă precizie ce va face când va fi mare. Tot ce îşi doreşte este să cânte.

Cu toate că nu ştie încă sigur dacă va fi compozitor sau interpret, dacă va cânta muzică clasică, uşoară sau populară, este convins, totuşi că va face muzică. Dând dovadă de o maturitate peste aşteptări, şi-a surprins chiar şi părinţii, exprimând planurile lui de viitor. „O să văd mai târziu dacă o să am înclinaţii spre a compune muzică sau a interpreta. Dacă o să-mi placă să compun, o să mă fac compozitor. Dacă o să-mi placă mai mult să cânt, atunci o să fiu interpret. Deocamdată sunt mai mic, şi până o să mi se schimbe vocea o să văd ce gen de muzică o să fie mai potrivit pentru vocea mea, pe ce parte se duce: clasică, populară sau uşoară. Nu ştiu încă pe ce gen o să merg.”, a fost afirmaţia în faţa căreia chiar şi mama lui a făcut ochii mari. Înafară de muzică, la fel ca orice alţi copii, îi place să se joace afară, cu prietenii lui. De altfel, dacă nu ar face muzică, crede că ar face sport.

Prima dată a cântat dintr-o joacă

Liliana Mureşan, mama lui, a mai fost surprinsă şi în urmă cu aproape patru ani, când l-a auzit prima oară cântând. „Eram la botezul verişoarei lui şi, la un moment dat, Patrick a zis că vrea să cânte. A vorbit cu DJ-ul şi i-a dat microfonul. Am crezut că nu aud bine. Toată lumea se uita mirată şi nu le venea să creadă ce voce are, pentru că niciodată nu l-am auzit să aibă vreo preocupare aparte pentru muzică. Nu l-am auzit nici în casă, nu asculta în mod special muzică”, spune mama lui. „Aşa mi-a venit atunci, aşa am simţit. Am vrut să cânt şi am cântat”, spune Patrick. A cântat „Vara nu dorm” şi „Bagă bani”, de la Konect-R. „Părinţii au fost foarte surprinşi, dar eu aveam încredere în mine”, completează el.

Şcoala privată de muzică, pregătiri pentru concursuri şi premii

Cum era de aşteptat, părinţii l-au dus la o şcoală de muzică, unde a început să se ocupe de asta în mod aparte. Au găsit o profesoară de muzică de la o şcoală privată unde a fost audiat, după care a fost acceptat. „Sigur că vocea se va schimba, fiind încă destul de mic. Dar profesoara a spus că are ureche muzicală, aşa că l-a aceptat. La primul lui spectacol a cântat Andri Popa, iar acum, la trei ani de atunci, ne-a pus în paralel imagini de atunci şi de acum, să vedem evoluţia”, mai spune mama lui.

De atunci au trecut trei ani şi premiile în urma participării la diferite concursuri au început să apară. Numai că preferinţa pentru piesele grele şi refuzul lui de a interpreta cântece pentru copii îl fac mereu să fie jurizat mai aspru, fiind, totuşi, un copil. Aşa se face că a avut mai multe premii II şi III, fiind uneori chiar la câteva sutimi de premiul I. „Primul meu concurs a fost «Lira», care se organizează la Tăuţii Măgherăuş. În primul an am interpretat «Andri Popa» şi «Doar când ai prieteni», de la ştefan Bănică şi am luat locul II şi III. Anul trecut am fost la patru sutimi de locul I. Am mai fost la festivalul «Muzica pentru toţi», de două ori, şi am luat locul II şi III. Prima dată am cântat «De la capăt» de la Voltaj şi «Durli da», de la ştefan Bănică”, explică Patrick. Piesele fiind destul de grele, iar el, insuficient de experimentat, nu a reuşit încă să ia un premiu I, însă lui îi place un anume gen de muzică şi nu acceptă altceva. „Anul trecut m-am prezentat la concurs cu «All of me» de la John Legend şi «Fairy Tale» de la Alexander Rybak. Profesoara mi-a zis că am cântat foarte bine”, mai spune el. „Lui i-a plăcut foarte mult pesa «All of me». A cântat-o foarte bine, dar l-a depunctat un pic pentru că nu era adecvată vârstei lui”, completează mama lui. Însă la Piatra Neamţ, la concursul „Volare” unde a cântat „We will rock you” de la Quinn, a fost remarcat de organizatorii unui concurs din Malta şi a fost  invitat să participe la competiţia muzicală. „La concursul «Volare» a luat locul II, iar după asta a primit invitaţia la festivalul din Malta. Profesoara a pregătit cu el «Fairy Tale» şi cu asta a luat menţiune”, mai spune mama lui.

Susţinere din partea părinţilor

Concursul local „Ursuleţul de aur” i-a adus un premiu special, după ce, în primul an, nu a câştigat nimic. Acum, însă, gustul pentru competiţii s-a deschis şi îşi doreşte mereu să participe la cât mai multe astfel de competiţii muzicale.

Deşi concursurile se plătesc, părinţii lui Patrick nu se plâng şi sunt dispuşi să facă orice pentru a-l ajuta să-şi îndeplinească visul. „E un pic costisitor, la fiecare concurs se plăteşte, ne trebuie ţinută la fiecare concurs, dar e OK, am acceptat, nu e obligatoriu să mergem la orice concurs. Mergem la cele mai grele, unde sunt şi jurii cu experienţă. Dacă ăsta e visul lui şi face cu plăcere, merită”, spune mama lui. Despre talent, ea crede că acesta ar fi moştenit din partea părinţilor săi, care au fost amândoi cântăreţi de muzicş populară la Ansamblul „Maramureşul” dinainte de 1989.

Mai puteţi citi:

Un adolescent român seamănă perfect cu un personaj istoric austriac. Mama: „Toţi au crezut că este el în ambele fotografii“

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online