Parcul Public Central devine realitate. În luna aprilie încep lucrările la proiectul de 4 milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Labirintul se va întinde pe o suprafaţă de 2.000 de metri pătraţi

Un nou proiect din cadrul Planului Integrat de Dezvoltare Urbană a Municipiului Baia Mare devine realitate. Este vorba de amenajarea Parcului Public Central, în valoare de aproape 4 milioane de euro. Lucrările sunt preconizate să fie demarate în luna aprilie 2013, urmând să fie finalizate în luna mai 2014.

Parcul Public Central se va întinde pe o suprafaţă de 4 hectare, aflate în centrul oraşului nostru, între străzile Vasile Alecandri, Serelor şi Bd. Republicii, pe locaţia fostelor sere. Prin acest proiect se urmăreşte creşterea calităţii vieţii prin ridicarea gradului de confort urban şi îmbunătăţirea factorilor de mediu în Municipiul Baia Mare, beneficiarii proiectului fiind peste 130.000 de băimăreni. Amenajarea Parcului Public Central reprezintă de fapt reutilizarea spaţiului public şi valorificarea acestuia prin transformarea într-un spaţiu de odihnă şi agrement. „Vorbim de o zonă centrală care nu arată tocmai cum ne-am dori, dar căreia îi putem da acum o utilitate publică prin amenajarea acestui parc, care pe lângă atracţia pe care o va reprezenta, aduce un plus calităţii vieţii cetăţenilor. Dacă privim proiectul din punct de vedere al esteticii, Parcul Public Central va reprezenta un plus şi pentru imaginea Municipiului Baia Mare”, a spus Cătălin Cherecheş, edilul municipiului Baia Mare.

Cel mai frumos labirint verde din ţară

Parcul Public Central a fost gândit ca o zonă care să îmbine mai multe funcţii. De relaxare, socializare, odihnă şi recreere, dar şi de agrement. Vor fi amenajate spaţii în aer liber pentru diverse activităţi adresate tuturor categoriilor de vârstă, dar vor exista şi dotări cu echipamente performante pentru creşterea siguranţei şi prevenirea criminalităţii. Parcul va fi prevăzut cu mobilier urban: mese şi bănci, dar şi spaţii de joacă. Un ansamblu de joacă atractiv şi cu elemente noi şi moderne va fi amenajat, cu turnuri şi tobogane, scări şi diferite elemente fixate pe fundaţii de beton, care vor sta la dispoziţia celor mici. A fost gândit şi un labirint verde de 2.000 de metri pătraţi, foişoare şi fântână arteziană. Spaţiile verzi vor fi distribuite uniform şi vor fi prevăzute cu sistem de irigare, foişoare din lemn pentru mici popasuri destinate alimentaţiei, alei pietonale delimitate lateral cu copaci şi bănci, dar şi o instalaţie de iluminat care va pune în valoare arhitectura parcului. Materialul vegetal va fi reprezentat de specii lemnoase ornamentale, specii floricole şi plante medicinale, care vor fi un excelent ghid pentru şcolari, dar vor contribui şi la creşterea calităţii vieţii băimărenilor. Prin ansamblul deosebit de atrăgător care va fi realizat în parc, dar şi prin construirea Centrului expoziţional care va conţine şi colecţia de cactuşi „Vida Gheza”, care numără aproximativ 6.000 de exemplare, parcul va atrage nu doar băimărenii, dar şi turiştii, existând posibilitatea organizării unor expoziţii la nivel naţional şi chiar internaţional.

Mai multe pentru tine:
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate