La ce trebuie să fim atenţi atunci când cumpărăm o locuinţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Baia Mare    Foto: Adevărul

Cumpărarea unei case nu este un lucru foarte greu, dar e bine să fim foarte atenţi, pentru a nu cădea în plasa unor escroci.

Chiar dacă nu putem vorbi despre infracţiunile la efectuarea tranzacţiilor imobiliare ca despre un fenomen, nu puţini au fost cei care au căzut în plasa unor escroci atunci când au vrut să cumpere o casă. Astfel, un agent imobiliar cu experienţă dezvăluie câteva detalii la care trebui să fim atenţi atunci când cumpărăm o locuinţă, atât în ce priveşte actele, cât şi starea imobilului ori a terenului, în cazul în care vrem să construim.

Un agent imobiliar experimentat ne spune la ce trebuie să fim atenţi, odată ce am ”bătut palma” cu vânzătorul. ”Dacă e vorba de o casă pe pământ, e foarte importantă părerea unui specialist care să verifice starea imobilului, pentru că poate fi frumos zugrăvită, dar să ascundă probleme la structura de rezistenţă ori la fundaţie”, explică Tudor Marcu. De asemenea, mai arată el, dacă e vorba de cumpărarea unui teren, e important ca înainte de efectuarea plăţii să se facă delimitarea la faţa locului cu un topograf autorizat şi să se stabilească limitele proprietăţii. ”Neapărat să se verifice dacă terenul este intravilan, în cazul în care se doreşte pentru construcţia unei locuinţe”, mai arată Tudor Marcu. În plus, mai arată el, e necesară o experitiză geo, riscul fiind să ne trezim că toată construcţia o ia la vale, în cazul unui sol argilos.

Actele necesare tranzacţiei

Pe de altă parte, atunci când vorbim de apartamente, el spune că actele sunt foarte importante. ”Extrasul de carte funciară îl poate scoate notarul care va parafa tranzacţia şi costă 20 de lei – cel de informare. Pentru un extras de carte funciară autentic se plăteşte 40 de lei, însă acesta este valabil doar 30 e zile, aşa că e bine să fie scos doar înainte de efectuarea tranzacţiei, atunci când se derulează prin credite bancare care se pot prelungi mai mult”, mai arată el. De asemenea, e necesar certificatul energetic pe care îl emite un specialist în domeniu. ”Poate să coste între 250 şi 450 de lei, depinde de suprafaţa apartamentului. Dacă vorbim de o casă, atunci preţul certificatului energetic poate fi negociat”, mai arată Tudor Marcu.

Un element de noutate, spune el, îl priveşte pe vânzător, care nu va mai plăti impozit pe banii încasaţi în urma vânzării. În schimb, trebuie ştiut că orice tranzacţie ce depăşeşte 10.000 de euro se face doar prin bancă. În cazul în care sunt moştenitori implicaţi în tranzacţie, mai spune agentul imobiliar, aceştia trebuie să poată face dovada acestei calităţi cu certificatul de moştenitor, pentru a putea înstrăina bunul.

Pe lângă toate acestea, mai sunt necesare certificatul fiscal, actele de identitate (certificat de căsătorie dacă este cazul) şi, bineînţeles, actul de proprietate. Acesta poate fi un contract de vânzare-cumpărare, act de donaţie, contract de schimb imobiliar, certificat de moştenitor, titlu de proprietate ori hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă intabulată.

Certificatul fiscal îl eliberează primăria şi este valabil 48 de ore. Actul atestă faptul că impozitul este plătit la zi şi că nu există amenzi ori datorii către stat.

Mai puteţi citi:

Legendele nespuse ale Maramureşului. Cine este Omul Nopţii, creatura malefică de care s-a îndrăgostit fără scăpare o frumoasă fată de cioban

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie