FOTO Povestea tinerei care militează pentru studierea folclorului în şcoli

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La 30 de ani, când alţii luptă pentru a se dezvolta într-o multinaţională, Măriuca Verdeş, o tânără din Maramureş, militează pentru păstrarea obiceiurilor şi tradiţiilor străbune. Împinsă de la spate de iubirea faţă de tot ce poate oferi satul maramureşean, Măriuca este parte dintr-un proiect prin care folclorul este predat ca materie opţională în şcolile din Maramureş.

„Totul a venit de la sine. Povestea a început în anul 2012, când am fost invitată cu un grup de copii la Festivalul Datinilor şi Obiceiurilor de iarnă din Negreşti Oaş. La această invitaţie, învăţătoarea Vlaşin Veronica mi-a oferit sala dânsei de clasă şi elevii pe care îi avea. Astfel, mergeam o dată pe săptămână la aceşti copii din şcoala Călineşti şi făceam folclor”, aşa începe povestea Măriucăi Verdeş, tânăra care le insuflă celor mici iubirea faţă de tot ce ţine de creaţiile artistice, obiceiurile şi tradiţiile populare specifice judeţului Maramureş.

După înfiinţarea unei asociaţii culturale, Măriuca Verdeş a deschis o şcoală pe care a botezat-o după numele primului eveniment organizat, Sărbătoarea Rădăcinilor Străbune. Au urmat apoi alte cinci parteneriate cu şcoli din Maramureş, unde tânăra intra ca voluntar în sala de clasă şi le vorbea elevilor despre iubirea faţă de Maramureş, sentiment care i-a fost întipărit în suflet de familia ei.

„Iubirea îmi pleacă din familie. Părinţii au fost cei care m-au legat de sat. Prin felul în care ne-au crescut, în felul în care ne-au prezentat viaţa. Din copilărie, ne-am bucurat de libertatea naturii, de frumuseţea momentelor de vară, când la apus de soare, toţi şapte îngenuncheam roată pe lângă claie şi îi mulţumeam lui Dumnezeu pentru ziua care a trecut. Un izvor nu poată să iasă la lumină, numai de acolo de unde este. În satul Deseşti, în familia în care m-am născut şi am trăit, am învăţat despre dragoste, răbdare, bunătate”, spune Măriuca Verdeş.

După ce a predat voluntar folclorul în şcolile din Maramureş, Măriuca Verdeş a început să facă paşi către un alt proiect măreţ la care visa de când s-a întors la glia străbună pe care în zilele de vară călca desculţă, mulţumind pentru tot ce i se oferea. Îşi dorea ca folclorul să fie studiat ca opţional, să fie introdus ca o materie alternativă în programa şcolară. Astfel, mai mulţi elevi puteau să aibă o uşă deschisă către tot ce înseamnă Maramureşul, să ştie că este nomal să ştii să cânţi chiar dacă nu ajungi vedetă, să ştie să-şi poarte portul popular chiar dacă nu erau artişti. Copii sunt deschişi pentru a cunoaşte lucruri noi. Dar Măriuca Verdeş, prin ceea ce face, nu face altceva decât să le trasmită o informaţie clară, aceea că ei trebuie să ducă mai departe istoria noastră.

„Când lucrurile vin de la Dumnezeu ele se leagă. Obstacolele au fost multe, dar nimic nu am făcut şi nu fac fără rugăciune şi fără de post. Nu m-au interesat aprecierile nimănui, deoarece mai mult îmi puneau piedici multor idei, nimeni nu a crezut în acest gând. Totuşi, sprijinul a venit prin faptul că am fost susţinută de diferite persoane cu suflet mare care au venit voluntare în a perpetua mai multe ateliere meşteşugăreşti. Într-o zi o doamnă pe nume Cătălina, care m-a auzit de această şcoală, m-a întrebat dacă ştiu de opţionalul de foclor din Suceava, recomandându-mi să încerc şi în Maramureş. În urma unui schimb de experienţă, acum un an echipa din Suceava a venit în Maramureş. După realizarea acestui eveniment, s-a format o echipă formată din reprezentanţi ai diferitelor instituţii, unde s-a hotărât ca opţionalul de folclor să se numească, mai departe, Şcoala rădăcinilor străbune”, spune Măriuca Verdeş.

Doctorandă în istorie, profesoară de muzică la Liceul Pedagogic „Regele Ferdinand” din Sighetu Marmaţiei şi Şcoala Generală din Călineşti, dar şi ghid turistic la Centrul de informare turistică din Călineşti, Măriuca Verdeş ştie că tot ce face pentru folclorul maramureşean face numai din dragoste faţă de Dumnezeu şi din respect pentru înaintaşii noştri care ne-au lăsat ceva. A urmat cursurile Universităţii Naţională de Muzică din Bucureşti, însă imediat după terminarea acestora s-a întors acasă.

„Ştiam de la început că merg în Bucureşti doar pentru studii. Nu am vrut să rămân acolo. Un sentiment care mi-a atras atenţia, cât timp am fost acolo, a fost dezrădăcinarea. M-am născut într-o familie mare, cu mulţi prunci, dar nu ne-am dezrădăcinat, am rămas o familie unită prin faptul că toţi 5 fraţi trăim în Maramureş. Maramureşul este locul pe care l-a ales Dumnezeu pentru mine, ca să fiu fericită. Maramureşul înseamnă acasă, pământ sfinţit plin de sacralitate, de lumină. Talanţii înmulţiţi nu înseamnă tu să aduni mai mult, ci să-i înmulţeşti oferindu-le altora. Dar am primit glasul, şi în dar, horesc”, spune Măriuca Verdeş.

Iar cel mai drag proiect al Măriucăi Verdeş este a cânta „hori“, aşa cum se spune în Maramureş. 

„Am învăţat a hori de la mama, iar dânsa de la părinţi şi bunici şi tot aşa. Oare nu acesta a fost unul din scopurile pe care Dumnezeu le-a aşezat în mine? Mai mult, horesc de când mă ştiu, şi o să horesc cât o să mă ţină Dumnezeu, din drag pentru hore, pentru frumos, pentru a perpetua adevărul legat de horea maramureşeană. Mi-am propus să horesc din dragoste”, a spus Măriuca Verdeş.  

Citeşte şi

Câinele poliţist şi stăpânul alături de care a rezolvat zeci de cazuri: „Fiecare misiune o tratăm cu aceeaşi seriozitate“

Povestea imaginii din România care a câştigat un premiu la cea mai importantă competiţie de fotografie din lume

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Mama Iulianei Beregoi, acuzată că ar fi în spatele unei operațiuni macabre. Artista și sora ei ar fi ales victimele, acuză o influnceră din Republica Moldova: „Data morții mele era în 15 mai 2025”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”