Cinci elevi au obţinut note de 10 la examenul de Bacalaureat în Maramureş. Vezi care sunt cele mai bune licee din judeţ

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cinci elevi au obţinut note de 10 în judeţul Maramureş, la examenul de Bacalaureat 2016. Doi sunt de la Sighetu Marmaţiei şi trei din Baia Mare. Două licee au avut promvabilitate de 100%, iar pe judeţ, procentul de promovabilitate a fost de peste 66%.

Cinci note de 10 au fost obţinute în Maramureş. Doi dintre elevi sunt de la Colegiul Naţional ”Gheorghe Şincai” din Baia Mare, unul de la Colegiul Naţional ”Vasile Lucaciu” tot din Baia Mare, iar alţii doi sunt de la Colegiul Naţional ”Dragoş Vodă” din Sighetu Marmaţiei.

În judeţul Maramureş, promovabilitatea a fost de 66,98 %, înainte de contestaţii. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Maramureş, Valentina Todoran, acest procent ar putea să mai crească după rezolvarea contestaţiilor.

Două licee din Baia Mare cu promovabilitate 100%

Două licee din Maramureş au avut nivelul de promvabilitate de 100%. Unul este Liceul Teroretic Penticostal, unde au fost doar 33 de elevi, însă cel de-al doilea este unul din cele mai bune licee din judeţ, Colegiul Naţional ”Gheorghe Şincai” din Baia Mare. De asemenea, Colegiul Naţional ”Vasile Lucaciu” a avut un nivel de promovabilitate de 98,36%, iar Colegul Naţional ”Mihai Eminescu” a avut 94,78 %. Din Sighetu Marmaţiei, s-a remarcat Colegiul Naţional ”Dragoş Vodă”, care a avut, de asemeea, un procent mare de promovabilitate, de 89,36%. 

Mai puteţi citi:

UPDATE Rezultate Bacalaureat 2016. S-au afişat rezultatele pe edu.ro. Ce note au obţinut candidaţii din Maramureş

Mai multe pentru tine:
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare