Cel mai mare centru de bătrâni din judeţ se deschide la Săcălăşeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cel mai modern centru pentru bătrâni se deschide în această vară, în Maramureş Construit cu fonduri europene, centrul de la Coruia, comuna Săcălăşeni, va avea 46 de locuri de cazare şi va fi cel mai modern centru de bătrâni, cel puţin din zonă. Localitate se află la aproximativ 10 kilometri de Baia Mare.

Investiţia de aproximativ 800.000 de euro va fi finalizată în vara acestui an, după cum arată primarul comunei, Emilian Pop. Acesta a mai precizat că centrul va funcţiona cu autofinanţare. ”Ideea ne-a aparţinut nouă, primarului şi consiliului local. Având Măsura 322 pe care am accesat-o, care prevedea patru componente care se punctau şi pentru a obţine punctajul maxim, am găsit de cuviinţă ca pe componenta socială să gândim  un centru de bătrâni, având în vedere că în zonă chiar nu sunt, e primul în zonă. Şi sigur că am considerat că rezolvăm şi o problemă socială”, a menţionat Emilian Pop. Cel mai apropiat cămin de bătrâni din zonă se află la Baia Sprie, unde însă locurile sunt ocupate în permanenţă. 

Acesta a mai arătat că iniţial centrul a fost gândit la dimensiuni mai mici, dar în final s-a obţinut finanţarea şi s-a pornit construcţia la aceste dimensiuni.

Căminul va avea 46 de locuri şi va asigura celor ce vor fi cazaţi aici condiţii din cele mai bune. Ei vor avea asigurată asistenţă medicală, dar şi posibilităţi de petrecere a timpului liber. ”Condiţiile sunt de nota 10. Asistent, medic, curte, spaţiu, posibilitatea de petrecere a timpului liber. Avem în dotare autocar, deci ne adresăm bătrânilor care încă mai vor <să-şi trăiască viaţa>, nu doar celor care au probleme.

Beneficiarii căminului pot fi din orice zonă, chiar şidin străinătate, nu există o restricţie din acest punct de vedere, mai arată primarul comunei. De asemenea, el mai spune că deja primele solicitări au început să apară. ”Beneficiarii pot fi de oriunde, şi din ţară, şi din străinătate. Chiar avem deja aproape 15 solicitări, chiar şi din străinătate, de aceea spun că nu avem reţineri”, a mai menţionat el.

Va funcţiona cu autofinanţare

Mai este o singură problemă de rezolvat, aceea a personalului, iar o parte dintre servicii vor fi asigurate de voluntari. ”Ne ne propunem ca o parte dintre serviciile pe care le oferim să le asigurăm cu voluntari, care îşi vor câştiga anumite drepturi în viitor. Partenerii care depun o activitate de voluntariat serioasă vor avea anumite priorităţi în anumite situaţii. Ştim ce personal va fi cel puţin pentru început, iar pe măsură ce se va aglomera, va trebui completat. De preferat ar fi să fie din zonă, pentru că aşa ar fi mai uşor pentru toată lumea. Rămâne de văzut în ce măsură se va putea realiza”, a mai precizat el.

Localnicii au primit cu destulă bucurie vestea că în satul lor se construieşte un astfel de cămin, însă costurile ar putea face pentru ei intangibil un loc în centrul nou construit. Asta pentru că, mai spune primarul, centrul va funcţiona cu autofinanţare, iar costurile pentru o persoană ar ajunge undeva între 1700 şi 2000 de lei. Acesta însă a arătat că ar fi practic imposibil ca primăria să finanţeze costurile unui centru de aceste dimensiuni. 

Mai puteţi citi:

Alertă medicală în Maramureş. Medicii recomandă vaccinarea împotriva rujeolei

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Furia unei românce care își ia la serviciu mâncare la pachet. „A deschis caserola, a luat pieptul și a pus-o înapoi în frigider”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Casa regală britanică, zguduită de legăturile Prințului Andrew cu Epstein. La ce au fost supuse Prințesele Beatrice și Eugenie
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă