Cadouri de Crăciun pentru copiii instituţionalizaţi din Maramureş, trimise din Germania

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cadourile sunt destinate copiilor instituţionalizaţi Foto: Arhivă

Organizaţia Okumenische Hilfe Seelscheid a ţinut să fie alături de copiii instituţionalizaţi din Maramureş şi anul acesta, înainte de Crăciun. În semn de solidaritate aceştia au trimis peste 6 tone de articole de îmbrăcăminte, jucării, dar şi produse de curăţat care vor ajunge în zilele următoare la persoanele defavorizate şi la mai multe instituţii din judeţ.

Asemenea anilor precendenţi şi anul acesta asociaţia Okumenische Hilfe Seelscheid din Germania a decis să vină în ajutorul copiilor din casele de tip familial din Maramureş, astfel încât, în cursul zilei de ieri, 6,5 tone de colete cu haine, jucării şi obiecte de curăţat au ajuns în Baia Mare. Produsele vor ajunge într-o primă fază la secţia de Neurochirurgie a Spitalului Judeţean de Urgenţă şi la membrii Forumului Democrat German din Baia Mare, iar după ce vor fi sortate vor fi redirecţionate către cei cărăra le-au fost destinate.
 

Asociaţia Okumenische Hilfe Seelscheid nu este la prima acţiune caritabilă de acest fel, colaborarea între membrii oraganizaţiei şi reprezentanţii din Maramureş existând de mai bine de patru ani.

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne