Zilele oraşului Comăneşti 2015. Ceremonii dedicate eroilor, simpozioane pe teme de istorie şi spectacole pe dealul Galionului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Încep Zilele oraşului Comăneşti 2015. FOTO Mircea Merticariu

Timp de trei zile, între 7 şi 9 august, vor fi organizate zilele festive ale oraşului Comăneşti. La Palatul Ghika vor avea loc mai multe manifestări sportive, ştiinţifice dar şi de decernare a unor titluri de cetăţean de onoare iar spectacolele vor avea loc, ca şi alţi ani, în locurile pitoreşti de pe dealul Galionului.

„Zilele oraşului Comăneşti 2015“ vor începe vineri, de la ora 10, la Palatul Ghika, unde va avea loc Trofeul Comăneşti la şah, în prezenţa maestrei internaţionale Elisabeta Polihroniade. De la ora 10.30, este programat un ceremonial religios-militar închinat eroilor, care se va desfăşura la Cimitirul Internaţional al Eroilor din Comăneşti. „Vor veni oficiali din partea ambasadelor Federaţiei Ruse, Austriei, Ungariei, Germaniei dar şi din partea Ministerului Apărării Naţionale, reprezentanţi ai veteranilor de război şi ai Parlamentului României“, ne-a declarat primarul oraşului Comăneşti, Viorel  Miron.


Tot pe 7 iulie, de la ora 10,. La ora 15, aleşii locali vor decerna titluri de cetăţean de onoare al oraşului Comăneşti mai multor sportivi valoroşi, din atltetism, arte marţiale şi şah. De la ora 17.00, la Muzeul de etnologie, din cadrul palatului Ghika vor fi acordate diplomele pentru venerabilii, „modele de viaţă“, care au acumulat 50 de ani de căsătorie. Prima zi se va încheia pe dealul Galionului, unde vor cânta Sânzienele, Elena Merişoreanu, Misty şiAmna.


Cea de-a doua zi a Zilelor oraşului Comăneşti 2015 va începe de la ora 9, cu un simpozion ştiinţific „In memoriam“, care se va desfasura tot la Palatul Ghika din Comăneşti. „Este vorba de Simpozionul Ştiinţific Naţional „Dimitrie Ghika“ Comăneşti, care a ajuns la ediţia a cincea, la care sunt aşteptate personalităţi ale lumii culturale din România şi membrii ai Academiei Române“, ne-a mai precizat primarul Viorel Miron. La acest eveniment ştiinţific-istoric vor contribui Comitetul Român Român pentru Istoria şi Filosofia Ştiinţei şi Tehnicii al Academiei Române, Asociaţia Cultural Ştiinţifică „Dimitrie Ghika- Comăneşti”, Colegiul Tehnic „Dimitrie Ghika” Comăneşti, Centrul de Informare Europeană „Europe Direct Comăneşti”, Asociaţia ”Clubul Tineretului Rădăcini” şi Primăria Oraşului Comăneşti.


După amiază, băcăuanii prezenţi la eveniment vor avea parte de muzică populară, uşoară dar şi pop. De la ora 17.00 vor urca pe scenă artişti locali iar de la ora 19, spectatorii, vor putea urmări pe dealul Galionului  Hangiţele, Geanina Manea, Andreea Antonescu, Skizzo Skills şi Keo, care va încheia a doua zi de spectacole. Cei rămaşi la evenimente sunt chemaţi şi la un foc de tabără.


Ultima zi a evenimentului, 9 iulie, începe cu Trofeul Comăneşti la şah, ediţia a 9-a, care se va desfăşura la Şcoala Ciprian Porumbescu din localitate. După amiază, în Parcul Ghika va avea loc Turneul Comăneşti la tenis de câmp. Pe dealul Galionului, de la ora 17, unde vor fi încă de vineri amenajate terase, cu bere, mici şi frigărui, vor putea fi ascultate vedetele în devenire. „Zilele oraşului Comăneşti 2015“ se vor încheia cu recitalurile susţinute de Ştefania Rareş, Cristina Spătar, Rucsi, Dorian Popa şi Direcţia 5. Aproape de miezul nopţii, la final, comăneştenii se vor bucura de un foc de artificii.

Mai multe pentru tine:
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry