VIDEO Cele două diriginte ale absolvenţilor de la Şcoala Postliceală Sanitară „Christiana” au fost reţinute de procurori. Ele riscă până la 12 ani de închisoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Absolvenţii au dat azi prima probă a examenului final

Rodica Mănecuţă (64 de ani), profesoară de Managementul Calităţii, şi Sofia Vătui (73 de ani), instructoare, dirigintele viitoarelor asistente medicale de Şcoala Sanitară "Christiana", au fost reţinute pentru 24 de ore de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău şi urmează să fie prezentate instanţei cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.

Ele sunt acuzate de complicitate la trafic de influenţă, instigare la dare de mită în formă continuată şi complicitate la dare şi luare de mită.

Concret, acestea au dirijat adunarea sumelor de bani menite să asigure absolvenţilor promovarea cu brio a examenului final. În plus, procurorii susţin că ele au luat suma de 100 de lei de la două dintre eleve, care rămăseseră restante cu examenul de Managementul Calităţii. Dacă instanţa le va găsi vinovate, cele două cadre didactice riscă până la 12 ani de închisoare.

„M-a sunat soţia să vin la Parchet şi a zis că-i e frică c-o s-o aresteze. A ieşit cineva din Parchet şi mi-a zis că am timp o oră să caut avocat. Soţia mea a fost directoare la Liceul Letea 20 de ani şi ani buni inspectoare şcolară“, a spus Paul Mănecuţă, soţul profesoarei aduse la audieri.

Săptămâna aceasta toţi cei aproximativ 84 de elevi ai şcolii susţin examenul de absolvire. Unii dintre elevii de la postliceală au declarat că ziua de ieri, prima a examenului, a fost cea mai grea din viaţa lor. 

Reprezentant al Ministerului Educaţiei în comisia de examinare

În comisia de examinare au fost şapte membri, printre care şi un reprezentant al Ministerului Educaţiei şi Învăţământului, trimis special la Bacău în urma scandalului izbucnit în cursul zilei de duminică. Totodată, toţi colegii celor trei inculpate susţin că nu este corect ceea ce se întâmplă, deoarece autodenunţul a fost făcut de o colegă care n-a dat pe la cursuri niciodată şi că toţi cei trei ani a cerşit mila profesorilor.

„Cei 220 de lei reprezintă, de fapt, taxa de înscriere la examen pe care ea n-a plătit-o la casierie. 180 de lei reprezintă taxa efectivă de examinare, iar 40 de lei contravaloarea diplomei. Cea care a făcut denunţul a invocat mereu că are patru copii de crescut şi n-are soţ, că n-are timp şi că este mai comod să dea banii şefei de clasă. În plus, noi am delegat-o pe şefa clasei să adune banii, ca să nu ne mai ducem la casierie“, a declarat Anca Doroftei, una dintre absolventele de la Şcoala Christiana.

Bileţele cu numele elevilor care au "cotizat"

Pe de altă parte, procurorii susţin că, în perioada iulie-august, cele trei şefe de clasă arestate au pretins şi primit, în repetate rânduri, suma de 220 de lei de la toţi elevii celor trei clase. „La percheziţia inculpatelor, pe lângă sumele de bani, au fost găsite şi însemnări cu numele elevilor care au dat bani, dar şi cu numele membrilor comisiei, în dreptul fiecărui membru fiind scrisă suma de 1.000 de lei, sumă propusă s-o dea pentru a trece examenul“, a precizat Cristi Ciocântă, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău.

Mihaela Cojocaru (27 de ani), Iulia Pintilie (28 de ani) şi Florina Pintilie (35 de ani), şefele de clasă de la cei trei ani terminali ai Şcolii Postliceale Christiana, specializarea Asistenţi Medicali Generalişti, au fost arestate preventiv pentru 29 de zile în cursul zilei de duminică, 11 august. Oamenii legii i-au organizat flagrant în centrul Bacăului, în Parcul Trandafirilor, Iuliei Pintilie, care primise 220 de lei inscripţionaţi cu „mită“ de la o elevă a şcolii care a făcut un denunţ la Serviciul Judeţean Anticorupţie Bacău, reclamând că şefa clasei i-a cerut bani în repetate rânduri, în ultimele două luni. În timpul percheziţiei de după flagrant, procurorii au găsit asupra tinerei peste 4.000 de lei, plus lista elevilor care „au cotizat“. Ulterior, celelalte două şefe de clasă au fost reţinute de la domiciliu.

Alte articole:

Inele, brăţări şi cercei din aur, plata unei diplome de asistente medicale la o postliceală din Bacău

UPDATE FOTO VIDEO Dubă cu deţinuţi, implicată într-un accident la Hemeiuş

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa