(UPDATE) Polițist, vedetă porno pe You Tube (GALERIE FOTO)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lucian Comănescu, agent la Ordine Publică, la Secția 2 din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție (IJP) Bacău, se pare că este protagonistul unei filmări postate pe You Tube în timpul unei partide de sex oral cu un bărbat

Ora, 16. 45 Cei care l-au anchetat pe agentul de poliție Lucian Comănescu au ajuns la concluzia că acesta nu a săvârșit nicio faptă penală. Totuși, polițistul nu a scăpat încă de emoții. ”Chiar dacă nu a săvârșit nicio faptă penală el a încălcat codul deontologic al polițistului. S-a întocmit deja un raport care a fost înaintat superiorilor de la Inspectoratul General al Poliției Române. Pentru faptele sale el riscă să fie eliminat din Poliție”, ne-a declarat Valerica Manole, purtătorul de cuvânt al IJP Bacău.

Ora, 16.35 În urmă cu 10 minute Lucian Comănescu a fost audiat de conducerea IJP Bacău. El a afirmat în fața superiorilor săi că nimeni nu este în măsură să judece viața lui privată. În fața ziariștilor, agentul de poliție a refuzat să facă orice comentariu

Ora, 16.10 Reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție (IJP) Bacău au demarat deja o anchetă pentru a stabili dacă agentul Lucian Comănescu este persoana care apare în imaginile postate pe You Tube.

Totodată acești vor să afle și dacă postarea s-a făcut cu acordul celor două persoane care apar în imagine. ”Deocamdată nu s-a stabilit dacă persoana care se presupune că ar fi Lucian Comănescu este una și aceeași cu angajatul IJP Bacău. Dacă se va dovedi că este el, va trebui să vedem dacă și-a dat acordul pentru ca imaginile să fie postate pe Internet. Dacă nu a fost de acord atunci va trebui să facem cercetări și să stabilim cine este vinovat”, ne-a declarat  Valerica Manole, purtătorul de cuvânt al IJP Bacău

Ora, 13.30 Surse din anturajul său afirmă că tânărul de 30 de ani a făcut până, în urmă cu trei ani ani, videochat și una dintre partidele sale a ajuns pe Internet. Cel mai probabil postarea a fost făcută chiar de un bărbat care a intrat cu polițistul în privat, a salvat înregistrarea iar apoi a filmat monitorul laptopului.

Reprezentanții IJP Bacău au început o anchetă formată în principal din ofițeri criminaliști pentru a stabili cu exactitate dacă în filmare este agentul Comănescu.

"Dacă i-a plăcut, să fie sănătos!"

Vasile Oprișan, comandantul IPJ Bacău, susține că în urmă cu câtva timp a mai avut probleme cu agentul deoarece firea sa este "mai rebelă". "Dacă i-a plăcut, să fie sănătos! Eu nu îi iau apărarea deloc, însă nu pot afirma cu certitudine că este el sau nu. Seamănă, însă un verdict precis vom da zilele astea. Noi vom analiza punct cu punct trăsăturile feței lui, toate detaliile fizice. Recunosc faptul că noi am avut ceva conflicte cu el, că așa e firea lui: mai rebelă", a declarat comandantul Oprișan.  

"E demintatea omului. Nu pot spune cu certitudine că este sau nu el. Oricum, filmarea este de câțiva ani și i s-a mai modificat înfățișarea", a mai adăugat comandantul.

ReprezentanțiiPoliției nu au reușit deocamdată să îl găsească pe Comănescu, care a fugit de la prima oră a zilei din județ și nici nu mai răspunde la telefon. În cazul în care se confirmă că el este cel din filmare, riscă să fie dat afară din serviciu.   

Înregistrarea poate fi găsită pe You Tube tastând cuvintele ”alecsandrescu_alexandru”

Mai multe pentru tine:
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget