Un preot care a renunţat la băutură tratează alcoolicii Moldovei: „Cum te îmbolnăveşti de acestă boală? Prin nebăgare de seamă ajungi să bei zilnic“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Părintele Liviu Burlacu şi-a dedicat ultimii patru ani din viaţă vindecării alcoolicilor, drogaţilor, dependenţilor de jocuri de noroc, pornografie şi sex. Coordonează Centrul „Izvorul Tămăduirii“ din Bacău şi îi salvează pe cei pătimaşi, după propriul model.

Preotul băcăuan Liviu Burlacu (48 de ani) îşi dedică fiecare zi tratării dependenţilor, fie că vorbim de alcool, de tutun, etnobotanice sau chiar pornografie. El recunoaşte, cu mândrie, că a fost alcoolic, dar s-a vindecat, după ce a conştientizat că bea zilnic şi că riscă astfel să piardă tot. Şi familia, şi pe Dumnezeu.

 „Am fost dependent de alcool aproape cinci ani. Cum te îmbolnăveşti de această boală? Căci e o boală grea şi trebuie tratată. Prin nebăgare de seamă ajungi să bei zilnic. A existat dorinţa mare de recuperare, am apelat la psihologi şi am intrat în terapie după „modelul Minnesota“. În februarie 2006 «am divorţat» de alcool şi am redevenit fericit“, a spus Liviu Burlacu.

Preotul a absolvit Seminarul ortodox de la Târgu Neamţ şi Facultatea de Teologie de la Iaşi. După ce şi-a vindecat dependenţa de alcool, a urmat cursuri de formare profesională în diferite domenii, utile atât în dezvoltarea de proiecte europene, cât şi în munca zilnică cu dependenţii. În Centrul „Izvorul Tămăduirii“ de la Bacău lucrează cu doi psihologi clinici, Maria Livioara Cojoc şi Alina Ioana Vlangă, specializaţi în problema adicţiilor.

Judecători, profesori, angajaţi SRI

Programul Minnesota, aplicat dependenţilor de alcool, durează aproximativ două luni şi jumătate. Apoi, între alcoo­licii în curs de vindecare se creează grupuri de suport, se sudează prietenii, iar experienţa de zi cu zi este exprimată în cadrul grupurilor de suport. „Alcoolismul este o boală primară, progresivă, cronică şi fatală. Afectează toate dimensiunile fiinţei umane. La alcoolic nu mai există voinţă. Primii paşi spre vindecare este conştientizarea afecţiunii, dorinţa de a nu mai bea şi bunăvoinţa de a se integra în program“, afirmă preotul.

Anual, în centrul băcăuan sunt tratate peste 200 de persoane numai cu Minnesota. „Printre ei se numără şi judecători, profesori, am avut şi un angajat de la SRI. Oricine poate deveni dependent. Noi păstrăm discreţia totală asupra identităţii lor, este o regulă obligatorie. Important este să înţeleagă că alcoolismul este o boală gravă. Dumnezeu nu doreşte moartea păcătosului, ci să se întoarcă de la calea sa nedreaptă şi să fie viu“, spune preotul.

Rudele alcoolicilor devin victime

„Avem aproximativ două milioane de români dependenţi de alcool. Suferă din cauza lor şi ceilalţi din familie, numiţi «codependenţi», care dezvoltă comportamente inadecvate, compulsive. Noi îi tratăm, în cadrul grupurilor de suport, şi pe aceştia. Printre tulburările codependenţei, cauzată de stres şi de dezechilibrele emoţionale, se numără perfecţionismul, dependenţa de muncă, dorinţa de control permament, dar şi mâncatul sau minciuna, practicate compulsiv“, afirmă Liviu Burlacu.

Deşi alcoolismul afectează mulţi români, în ţara noastră nu s-a pus la punct o strategie de combatere a adicţiilor. „Spitalele sunt pline de alcoolici. Jumătate dintre cei internaţi la endocrinologie, dar şi o bună parte a celor bolnavi de cancer sau de inimă mor de pe urma acestei adicţii. Deşi fenomenul este extrem de grav, se face foarte puţin pentru combaterea lui“, spune preotul.

Ce este metoda Minnesota

În momentul de faţă, în România există trei centre subordonate Bisericii Ortodoxe Române (BOR) în care se încearcă tratarea alcoolismului, dar şi a altor adicţii prin metoda celor 12 paşi („metoda Minnesota“), pusă la punct de un agent de bursă şi de un chirurg, ambii alcoolici din SUA. Mai există 39 de grupuri şi asociaţii ale alcoolicilor anonimi, dar şi grupuri de servicii familiale „Al-Anon“ şi „Alateen“, destinate codependenţilor.

Metoda Minnesota presupune înţelegerea consumului abuziv şi repetat de băuturi alcoolice ca o boală, cu simptome, tratabilă în cadrul unei echipe multidisciplinare, prin utilizarea a 12 paşi.

Primul pas presupune sprijinirea bolnavului în conştientizarea neputinţei pe care o are atunci când încearcă să-şi controleze consumul de alcool. Următorii doi paşi sunt parcurşi atunci când „pacientul“ înţelege că are nevoie de ajutor din afară şi că trebuie să accepte sprijinul oferit. Următorii patru paşi sunt realizaţi tot prin metode psihologice, prin terapie, timp în care se produce reconcilierea cu propria persoană, după care, în următoarele şedinţe, se încearcă împăcarea cu ceilalţi, cărora consumatorul de alcool le-a făcut rău.

Ultimii paşi în terapie sunt parcurşi atunci când se face, la zi, monitorizarea, prin autoreflecţie, a propriilor acţiuni şi sentimente. „În cadrul acestei metode terapeutice se pune accentul pe grup, şi nu individual, chiar dacă există o consiliere individuală şi fiecare bolnav are un manager de caz. Se face şi consilierea familiei, care este implicată activ în procesul de recuperare, dar care trebuie să înţeleagă că nu are metodele de a-l opri, pe principiul «Tu nu l-ai făcut să bea şi tu nu-l poţi opri să bea». Nu în cele din urmă, noi îi încurajăm pe alcoolicii recuperaţi să participe la grupurile «Alcoolicilor Anonimi» şi «Al-Anon», deosebit de importante în abordarea Minnesota“, a mai spus preotul băcăuan.  

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort