Un agent de la Poliţia Rutieră a Municipiului Bacău a fost condamnat la trei ani de închisoare, cu suspendare, după ce a primit mită 200 de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
200 de lei a primit agentul Ioan Rusei pentru a-l ierta pe un şofer care a încălcat legea

Curtea de Apel Bacău l-a condamnat pe agentul de poliţie rutieră Ioan Maricel Rusei, la trei ani, cu suspendare, după ce a primit mită 200 de lei de la investigatorul, sub acoperire, din cadrul Serviciului Judeţean Anticorupţie, căruia nu i-a mai luat permisul. Anterior, Tribunalul Bacău i-a dat o pedeapsă de trei ani şi două luni de închisoare cu executare, pentru comiterea infracţiunilor de luare de mită şi fals intelectual.

Magistraţii de la Curtea de Apel Bacău a decis ca fostul poliţist să muncească 90 de zile în folosul comunităţii, la Serviciul de Salubrizare al Primăriei Bacău, să anunţe dacă pleacă mai mult de cinci zile din localitate iar dacă în perioada de probaţiune de 3 ani va face vreo altă infracţiune, se revocă suspendarea executării închisorii dispusă zilele trecute.  Sentinţa este definitivă.  „Inculpatul Rusei Ioan Maricel, agent de poliţie în cadrul Biroului de Poliţie Rutieră al Poliţiei Municipiului Bacău, a primit suma de 200 de lei de la investigatorul sub acoperire autorizat în cauză, pentru neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu, respectiv pentru a nu-i ridica permisul de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce. De asemenea, inculpatul a inserat în mod nereal în cuprinsul procesului-verbal de contravenţie faptul că persoana sancţionată nu ar fi avut asupra sa permisul de conducere.  Ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie - Serviciului Judeţean Anticorupţie Bacău, în baza ordonanţelor de delegare emise de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău, au efectuat acte procedurale care au stat la baza probării faptelor“, se arată în comunicatul Serviciului Judeţean Anticorupţie din Bacău.

Mai multe pentru tine:
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”