Spor de „Doamne-ajută” la Prefectura Bacău. Managerul a încasat zeci de mii de lei pentru că este doctor în teologie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sorin Ailenei FOTO Ziarul de Bacău

Sorin Ailenei încasează lunar un spor de doctorat de aproximativ 1.000 de lei. Legea stipulează că sporul poate fi acordat doar celor care îşi desfăşoară activitatea în domeniul titlului deţinut. Managerul public al Prefecturii Bacău deţine titlul de doctor în teologie.

Sorin Ailenei, managerul public al Prefecturii Bacău şi fost prefect al judeţului, a solicitat, printr-un referat întocmit de el pe 15 iunie 2020, să primească sporul de doctorat, în valoare de 50% din salariul minim pe ţară, deşi titlul său de doctor a fost obţinut într-un domeniu care nu are legătură cu activitatea Prefecturii Bacău.

Managerul public şi-a motivat solicitarea prin „contextul actual, care a determinat o înmulţire a lucrărilor ce ţin de domeniul religios” care i-au fost încredinţate, sau nevoia de consiliere a prefectului în domeniu. În fişa postului său de manager public al instituţiei nu există însă nici măcar o trimitere vagă la religie sau culte. 

Printr-o fericită coincidenţă, acest lucru s-a schimbat chiar în aceeaşi zi, de 15 iunie 2020, când, în fişa postului a apărut o nouă rubrică în dreptul atribuţiilor lui Ailenei: „Consiliază conducerea instituţiei şi oferă răspunsuri petenţilor cu chestiuni ce ţin de domeniul religios şi relaţionează cu reprezentanţi ai cultelor religioase, în baza mandatului stabilit de prefect”. 

„De ce v-ar interesa?!”

La o lună distanţă, pe 20 iulie 2020, prefectul de la acea vreme, Liviu Miroşeanu, a semnat un ordin prin care a instituit sporul lui Ailenei, începând cu luna august. Lună în care, de altfel, actualul manager al Prefecturii Bacău ajungea prefect.

Legea 153/2017 stipulează, la articolul 1, că „Personalul care deţine titlul ştiinţific de doctor beneficiază de o indemnizaţie lunară pentru titlul ştiinţific de doctor în cuantum de 50% din nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, dacă îşi desfăşoară activitatea în domeniul pentru care deţine titlul”. 

Contactat de Ziarul de Bacău, Sorin Ailenei s-a arătat vizibil deranjat şi a cerut contactarea purtătorului de cuvânt al instituţiei pentru eventuale detalii. „Eu oricum nu mai deţin o funcţie importantă. De ce v-ar interesa?!”, a mai adăugat Ailenei înainte să închidă telefonul.  Din august 2020 şi până acum, sporul încasat de acesta se ridică la aproximativ 20.000 de lei.

„Este un abuz şi o sfidare grosolană la adresa contribuabililor”

Actualul prefect al judeţului Bacău, Lucian Bogdănel, a fost extrem de tranşant vizavi de situaţia amintită şi a catalogat cele întâmplate ca pe un abuz, motiv pentru care va sesiza corpul de control al Ministerului de Interne.

Prefectul judeţului Bacau, Lucian Bogdanel FOTO Facebook/pagina personală

„În judeţul Bacău nu există nicio problematică interconfesională/religioasă care să suscite acordarea sporului de doctorat în teologie managerului public al Prefecturii. Subliniez că instituţia Prefectului face parte din sistemul Ministerului Afacerilor Interne, nu se află în subordinea BOR. Nu suntem nici seminar, nici aşezamânt de cult. Cazul semnalat de dumneavoastră este un abuz şi o sfidare grosolană la adresa contribuabililor, din taxele şi impozitele cărora bugetarii îşi iau salariile, precum şi un afront adus colegilor din Prefectură, care îşi fac treaba cu onestitate şi bună-credinţă. Această anomalie trebuie urgent îndreptată. În consecinţă, voi sesiza Corpul de control al MAI şi, ulterior, vom pune punct practicii abuzive menţionate”, a declarat Lucian Bogdănel pentru Ziarul de Bacău.

Vă mai recomandăm să citiţi şi:

Sporurile la salarii îi trădează: magistraţii trăiesc pe altă planetă

Recalcularea pensiilor ar putea ţine cont şi de sporurile pentru care s-au plătit contribuţii. Ce pensionari trebuie să depună cererea

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”