Spaţiile comerciale din centrul Bacăului, din clădirile cu bulină roşie, pot funcţiona. Ce tertip au găsit autorităţile locale pentru a ocoli legea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ieri, Consiliul Local Bacău a aprobat un proiect de hotărâre prin care se reglementează activitatea a peste 100 de spaţii comerciale aflate în centrul oraşului, aflate în clădiri cu gradul 1 seismic. Iniţiativa a fost promovată de viceprimarul Ilie Bârzu, care a afirmă că ele pot funcţiona dacă au maxim 50 clienţi în acelaşi timp. La uşile fiecărui magazin se va pune un contor care va monitoriza câte persoane sunt înăuntru.

Consiliul Local Bacău şi executivul Primăriei au reuşit să dea o proprie interpretare legii care interzice activităţi comerciale sau de alimentaţie publică, care presupun aglomerări de persoane, în spaţiile aflate în clădiri cu bulină roşie, care se pot prăbuşi la primul cutremur.  „Aglomerările de persoane sunt definite, conform unui Ordin al Ministerului Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului ca fiind concetrarea simultană a mai mult de 50 de persoane, fiecăreia din acestea revenindu-le mai puţin de patru metri pătraţi din pardoseală. Deoarece unele spaţii comerciale din centrul Bacăului nu întrunesc aceste condiţii, am considerat necesară o nouă reglementare. Poliţia Locală va verifica situaţia făecărui spaţiu iar administratorii acestora vor trebui să prezinte documentele din care să rezulte că respectă aceste criterii“, a spus viceprimarul Ilie Bârzu. Cei care deţin astfel de spaţii comerciale în imobilele de pe strada Mărăşeşti şi care nu se vor prezenta în 30 de zile, vor pierde autorizaţia de funcţionare emisă de Primăria Bacău. 

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă dar mulți nu reușesc!
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă