Povestea dramatică a jurnalistului român care a vrut să facă un ziar împreună cu Emile Zola. Romanticul Eugen Vaian s-a aruncat în faţa trenului, lângă Paris

Doar 27 de ani a trăit jurnalistul băcăuan Eugen Vaian (1870-1897). Cu puţin timp înainte de muri, a ajuns la Paris, cu visul de a pune pe picioare un cotidian alături de celebrul Emile Zola.

Una dintre personalităţile uitate ale Bacăului este Eugen Vaian, autorul mai multor cărţi („După natură. Artiştii“, Roman, 1890; „Fin de siecle“, Bucureşti, 1892; „Proză şi versuri, prefaţă de Socrate Georgescu“, Bucureşti, 1899), dar şi traducător al unor autori francezi şi ruşi. Pasiunea pentru jurnalism şi pentru ideile epocii l-au făcut să scrie la mai multe publicaţii naţionale din care a reuşit să-şi asigure traiul de zi cu zi: Adevărul, Bucureşti, Ţara, Ilustraţiunea Română, Românul.

Dicţionarul General al Literaturii Române (volumul 7, 2009) al Academiei Române îl pune în rândul marilor autori români. Aici se menţionează că jurnalistul Vaian ar fi avut oarecare legături de rudenie, după mamă, cu George Bacovia şi cu Grigore Tabacaru.

Potrivit scriitorului Eugen Şendrea, Eugen Vaian s-a născut la Bacău, într-o mică căsuţă cu pereţi văruiţi. Tatăl său, Ionachi Vaiant era angajat casier dar mama sa, Zoia era fiica unui boier din comuna băcăuană Bogdăneşti (Grigore Muste). „Urmează clasele primare sub îndrumarea marelui dascăl Constantin Platon, la Şcoala de băieţi nr 1, apoi două clase la Gimnaziul de Băieţi. Aici îşi pune prima oară în valoare talentul de gazetar şi literat, scoţând un ziar litografiat, cu fapte, date şi poezii ale copiilor, care va face mare vâlvă“, afirmă Eugen Şendrea, în „Istoria Necunoscută a Bacăului“, carte apărută la Editura Vicovia, în 2013.

Mai târziu, la doi ani după moartea lui Eugen Vaian, în 1899, Socrate Georgescu, care i-a prefaţat o carte jurnalistului băcăuan, afirma: „Are în sânge spiritul de aventură. La 16 ani (n.r. la fel ca Mihai Eminescu) părăseşte casa părintească şi devine actor“. După doar doi ani, renunţă la trupa de teatru şi urmează alte cursuri la Brăila. Pasionat de noile idei ale epocii dar şi de soarta muncitorimii, scoate în 1888 publicaţia  „Unirea muncitorilor”, ziar pe care-l conduce câteva luni.

Eugen Vaian se mută la Roman, unde se împrieteneşte cu Garabet Ibrăileanu şi publică revista „Şcoala Nouă“

Nereuşind să se întreţină la Brăila se mută în 1889 la Roman, la sora sa. În scurt timp, împreună cu Garabet Ibrăileanu (1871-1936) dar şi Panait Muşoiu scot pe piaţă revista dedicată realităţilor din învăţământ, numită „Şcoala Nouă“.  În acelaşi an publică în ziarele de orientare liberală  „Moldova“ şi „Vocea Romanului“. Scrie, neobosit, poezii, schiţe şi traduceri. Mai multe articole din presa vremii sunt semnate cu pseudonimul „Şt Scurtu“. Prima carte dezvăluie şi orientarea sa, naturalistă, este publicată la doar 20 de ani. Este vorba de  „După natură, artiştii“. La 22 de ani este corespondentul mai multor ziare din capitală. La Bucureşti publică „Fin de Siecle“ şi îi traduce cartea lui Turgheniev- „Întâia dragoste“.

Momentul care avea să-i hotărască destinul a fost dragostea şi căsătoria cu Libertatea Pruteanu (1873-1969),  fiica unui medic din Moineşti, pasionată de artă şi literatură. Ulterior ea va deveni scriitoare, sub numele de Laura Vampa. Îi cere mâna şi căsătoria are loc pe 18 decembrie 1892, la Paris. Atrasă şi ea de literatură şi presă, va publica sub numele de Laura Vampa. Cât timp au stat în Bucureşti, cei doi vor scoate o nouă publicaţie- „Săptămâna Ilustrată“. Alexandru Macedonski, impresionat de stilul şi dăruirea lui Eugen Vaian pentru presă, îl numeşte redactor la „Liga Ortodoxă“.

Pleacă cu soţia la Paris pe jos, pentru a-l întâlni pe Emile Zola, cu care avea plan să scoată o nouă revistă

Ultimii ani din viaţă Eugen Vaian şi-i petrece în Elveţia şi în Paris. Dealtfel, spre Capitala Franţei pleacă pe jos împreună cu soţia. Condiţiile grele de viaţă şi îmbolnăvirea de tuberculoză aveau să-i fie fatale. Pe 26 august 1897, în timp ce îl părăseu forţele, a decis să se arunce în faţa trenului care făcea legătura între Paris şi Azincourt. Soţiei îl lasă un bilet de adio. Este înmormântat într-un sat aflat în apropiere de Capitala Franţei. Libertatea Pruteanu ( Laura Vampa) avea să mai trăiască încă 72 de ani, cu amintirea lui Eugen Vaian şi a anilor trăiţi în Franţa.

Potrivit surselor care au stat la baza Dicţionarului General al Literaturii Române, în anii 1895-1896, Vaian ar fi făcut contabilitate la Mesageria Internaţională a Franţei. Apoi, a avut şansa să îl cunoască pe marele scriitor naturalist Emile Zola (1840-1902), cu care visa să facă mai multe proiecte literare şi să scoată o revistă.  Boala de care suferea (Tuberculoza), aflată într-un stadiu avansat, l-a făcut să ia decizia finală. „Groaza îi întunecă mintea. Este noaptea de 25 august 1897. Ajunge în comuna Competrix, între Paris şi Azincourt. Trecuse de miezul nopţii. Încet, fără a fi simţit de soţie, Eugen Vaian părăseşte casa unde se adăpostiră şi pleacă spre linia ferată. Ajunge în dreptul kilometrului 173. Din depărtare se văd luminile unui tren. Când ajunge în apropierea sa, se aruncă în faţa locomotivei“, îşi imaginează scena Eugen Şendrea, în Istoria Necunoscută a Bacăului.

Moineşteanca Laura Vampa revine definitiv în ţară, unde desfăşoară o activitate literară până în 1933. Publică lucrările:  „Cronici feminine, Bucureşti“, 1905,  „La noi în sat! Teatru de copii cu cântece şi danturi naţionale“, Bucureşti, 1916, „Ce mai învăţăm la şcoală? Oropsiţii“, Bucureşti, 1924, „Din lumea celor mici“,  şi „Răducu şi Nuşa la ţară“, Bucureşti, 1933. Se stinge la 96 de ani, în Bucureşti.