Exclusiv Onorariu de 130.000 € pentru Valeriu Stoica ţinut la secret

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Direcţia Silvică Bacău l-a angajat pe fostul ministru al Justiţiei, deşi procesul fusese câştigat anterior de către propriii jurişti. Şefii silvicultorilor băcăuani refuză să facă public contractul cu firma de avocatură pe motiv că „banii Direcţiei Silvice nu sunt publici“.

Direcţia Silvică Bacău a bătut palma cu firma de avocatură condusă de Valeriu Stoica, fostul ministru al Justiţiei, într-un proces dintre Elie Vlad Sturdza şi Comisia Judeţeană de Fond Funciar. Motivul procesului îl constituie 34.000 de hectare de pădure din zona Văii Muntelui. În dosar, Direcţia Silvică Bacău a intervenit ca apărător al pădurilor statului, de partea Comisiei Judeţene de Fond Funciar. Cu toate că procesul a fost câştigat în toate instanţele cu ajutorul propriilor jurişti salariaţi, cazul a fost redeschis pentru că au fost aduse documente noi, iar noul apărător a devenit Valeriu Stoica.

El a fost de cinci ori până acum la proces. Onorariul cerut este de 130.000 de euro. Oliver Burghelea, purtător de cuvânt al Direcţiei Silvice Bacău, afirmă că nu este de competenţa lui să ofere informaţii despre contract. „Nu cunosc această informaţie, n-am avut acces la ea. Eu sunt un simplu salariat. Rolul meu este să vorbesc cu ziariştii, dar despre ce pot să vorbesc ca şi limite de competenţă“, a declarat Burghelea. Dosarul este de mai bine de un an pe masa magistraţilor Judecătoriei din Sfântu Gheorghe.

Valeriu Stoica, fostul ministru al Justiţiei, câştigă de pe urma Direcţiei Silvice din Bacău 130.000 de euro. Suma reprezintă onorariul acordat de instituţia băcăuană pentru reprezentarea într-un proces dintre Comisia Judeţeană de Fond Funciar, comisiile locale şi Elie Vlad Sturdza, cel care a solicitat retrocedarea a peste 34.000 de hectare de pădure în zona Văii Muntelui. Deşi instituţia silvică are propriii jurişti, care au câştigat procesul în toate instanţele, Gheorghe Mănăilă, actualul director, a preferat să angajeze casa de avocatură a lui Valeriu Stoica. Aceasta deoarece dosarul a fost redeschis, fiindcă Sturdza a adus dovezi noi în favoarea sa.

Criticaţi de Curtea de Conturi


Instituţia silvică s-a implicat în proces „ca intervenientă în interes propriu“, chiar dacă litigiul nu o privea direct. Deşi este instituţie publică subordonată unei regii a statului român, directorul Gheorghe Mănăilă a refuzat să facă public contractul încheiat cu Stoica. „Nu avem ce vorbi despre acest contract! Contractul a fost încheiat anul trecut şi nu avem niciun act adiţional. Oricum, banii Direcţiei Silvice nu sunt bani publici şi nu vă priveşte pe voi valoarea onorariului şi nici cât am achitat până acum“, a declarat Mănăilă.


În plus, Regia Naţională a Pădurilor (RNP) a refuzat să comenteze dacă se justifică sau nu onorariul perceput de fostul ministru al Justiţiei. Contractul dintre Direcţia Silvică şi Valeriu Stoica a ieşit la iveală în urma unui control al Curţii de Conturi efectuat anul trecut. Primele plăţi efectuate către casa de avocatură Stoica&Asociaţii au fost în cuantum de 80.000 de euro, chiar dacă Stoica s-a prezentat la un singur termen, la care s-a amânat judecarea cauzei.

Regia nu are bani pentru juriştii cu merite


Instituţia băcăuană este menţionată la capitolul „practici ineficiente în folosirea fondurilor publice“. În acelaşi raport, semnat de Nicolae Văcăroiu şi depus pe masa Senatului, se cere „diminuarea şi eliminarea acestui fenomen de contractare a caselor de avocatură“, ca fiind un fenomen negativ şi ineficient în utilizarea banului public. Procesul privind retrocedarea pădurii către Elie Vlad Sturdza şi fiul acestuia, Paltin Sturdza, a început în 2007, când director al Direcţiei Silvice dn Bacău era Gheorghe Savu.


Cazul a fost câştigat definitiv şi irevocabil în toate instanţele de juriştii Prefecturii şi ai Direcţiei Silvice. „Noi nu am apelat la avocaţi, ne-am folosit de propriii specialişti. Am propus către Regia Naţională a Pădurilor (RNP) să acorde un premiu de 3.000 de lei juristului Mihai Topor, care este adevăratul câştigător al procesului. Mi-au răspuns că nu se poate da aşa ceva pentru că asta e treaba lui din fişa postului“, a spus Savu.

„A fost un caz cu multe presiuni“


Fostul jurist al Direcţiei Silvice afirmă că în acest caz important s-au făcut presiuni mari. „A fost un caz greu, cu multe presiuni. Nu am primit nicio primă. La sfârşitul anului mi-au dat 200 de lei «pentru participarea la profitul instituţiei». Ulterior, am preferat să plec în privat“, a declarat Mihai Topor. Avocatul Valeriu Stoica nu a putut oferi un punct de vedere, fiind plecat în concediu. Singura persoană care a putut fi contactată telefonic a fost Izabela Calotă, asistenta lui Stoica, care a afirmat: „Nu suntem autorizaţi să dăm declaraţii, aşa că nu vă putem ajuta cu niciun punct de vedere“

Mai multe pentru tine:
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Noile imagini cu Kate Middleton ne întristează: e dureros s-o vezi cât a slăbit. Picioarele au ajuns la fel de subțiri ca mâinile
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG