Gabriel Duţu: „«Narcisa sălbatică» mi-a adus notorietate“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gabriel Duţu

Directorul artistic al Teatrului „Bacovia“ ţine cu sufletul la gură fanii serialului difuzat de Antena 1. Îşi împarte viaţa între Bucureşti şi Bacău, însă teatrul rămâne marea lui iubire.

Gabriel Duţu nu a bănuit niciodată că va ajunge cândva o vedetă naţională. Cu atât mai puţin i-a trecut prin minte acest lucru în tinereţe, când nici măcar nu visa că va face vreodată teatru. În armată şi-a obţinut brevetul de scafandru profesionist şi a profesat timp de doi ani la Navrom Constanţa.


Recunoaşte că meseria de scafandru îi aducea mulţi bani, însă, fiind un spirit energic şi dornic de ceva nou, a decis să încerce şi altceva. La începutul anilor ’90 a plecat în Grecia, după ce a pus bazele unei trupe de dans.


Teatrul, o întâmplare a destinului


După câteva spectacole cu trupa de dans a ajuns să lucreze ca bucătar într-unul din restaurantele situate pe aleea ce duce spre Acropole şi să deprindă tainele acestei meserii.


S-a întors însă în ţară după opt luni, hotărât să plece iarăşi peste hotare cu prima ocazie. Până la ivirea unei portiţe de evadare din „haosul românesc“ s-a angajat ca bucătar în Constanţa la un fast-food. Decizia i-a schimbat radical viaţa.


„Deasupra acelui fast-food locuia chiar Mihai Sorin Vasilescu, directorul Teatrului «Fantasio» din Constanţa. Venea des şi mânca la mine. M-am împrietenit cu dumnealui şi, într-o zi, mi-a zis să dau la teatru. Nici nu voiam să aud de aşa ceva. Aveam un copil mic acasă şi o mare nevoie de bani“, îşi aminteşte Gabriel. Nu s-a putut însă împotrivi mult timp. A fost nevoit să meargă la examen fiind ameninţat că, dacă nu face acest lucru, îşi va pierde slujba de bucătar. A intrat la teatru după ce a luat totul ca pe o glumă.


Îşi aminteşte că examenul de admitere a fost un eşec total, însă comisia, din care făceau parte Geo Saizescu, Lucian Iancu şi Liviu Manolache, i-a dat o şansă. Nu a regretat niciodată pasul făcut. În 1998 s-a angajat ca actor la Teatrul „Bacovia“ din Bacău, după ce jucase deja pe scena teatrelor din Constanţa şi Piatra Neamţ. În 2005, devine director artistic al Teatrul „Bacovia“ pe scena căruia a jucat în aproape 40 de piese.


Filmul care l-a făcut vedetă


Până să joace rolul lui Tudor Preda în telenovela „Narcisa Sălbatică“ l-a jucat pe Leonardo da Vinci, într-un documentar produs de ZDF, pe Nostradamus în filnul cu acelaşi nume produs de Discovery Chanel, dar şi pe inspectorul Andrei Pârcălab din serialul  „17“.


„La Narcisa am ajuns după ce am dat foarte multe probe. Apoi am plecat în concediu. Nu m-au sunat să-mi zică dacă am obţinut sau nu rolul. Am sunat eu şi mi-au zis că au ales pe altcineva. M-au sunat apoi ei, după vreo trei săptămâni, şi mi-au spus că nu sunt mulţumiţi de alegerea făcută şi că mă vor pe mine“, ne-a dezvăluit Gabriel Duţu.


Dacă fanii telenovelei sunt curioşi să afle ce se va întâmpla cu eroii lor preferaţi, trebuie să mai aştepte. Nici Duţu nu ştie care va fi finalul. Filmările îi ocupă însă mult timp. Recunoaşte că, momentan, teatrul este pe locul doi.


„Acum lucrez la un film făcut de Nae Caranfil. Am un rolişor pentru că nu am timp să merg la filmări. Sunt foarte ocupat şi încerc să-mi fac timp pentru mai multe proiecte“, a mai spus actorul Gabriel Duţu.

_____________________

profil
născut.
15 februarie 1968, la Constanţa.
studii. Universitatea „Hiperion“, secţia Actorie.
familie. Necăsătorit, are un băiat şi o fetiţă.

întrebări şi răspunsuri
Ce vă place mai mult, teatrul sau filmul?

Filmul este mai comod pentru că poţi trage mai multe duble până iese totul aşa cum îţi doreşti. Teatrul este însă locul în care te formezi ca actor. Pe scenă eşti mai aproape de public, simţi reacţia lui şi ai o confirmare a calităţilor tale pe loc. Nu poţi greşi pentru că eşti taxat imediat. Teatrul este marea mea iubire, însă telenovela «Narcisa sălbatică» mi-a adus notorietate. Teatrul, în schimb, m-a consacrat ca actor. 
Ce vă place să gătiţi?
De la mâncăruri greceşti, româneşti până la cele de tip fast-food. Nu am nevoie de altceva în bucătărie decât de o spatulă, fac minuni cu ea. Când am ajuns în Grecia şi m-am angajat bucătar ştiam să fac doar cartofi pai şi ochiuri.

ce-i place
Gabriel Duţu este un mare fan al motoarelor. A avut până acum şase motociclete. Îi plac cascadoriile şi recunoaşte că de foarte multe ori şi-a făcut singur cascadele în filme. Îi plac sporturile nautice, scufundările şi adoră toate mâncărurile care conţin carne.

ce nu-i place
Nu-i place munca de birou pentru că nu se potriveşte cu firea sa energică. Nu-i plac băuturile alcoolice şi nici ciorbele. Nu-i place toamna şi nici primăvara pentru că sunt anotimpurile în care nu poate schia şi nici practica sporturi nautice.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!