FOTO Cum arată nordul municipiului Bacău, după viitura formată pe pârâul Limpedea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 30 de utilaje şi autospeciale, precum şi 250 de oameni intervin pentru înlăturarea efectelor inundaţiilor din zona de nord a Municipiului Bacău.

Urmare a precipitaţiilor substanţiale căzute pe parcursul nopţii dintre vineri (29 iun.) şi sâmbătă (30 iun.), pe pârâul Limpedea s-a format o puternică undă de viitură care a condus la creşterea rapidă a debitului pârâului Bârnat, ce tranzitează zona de nord a Municipiului Bacău.

Debitul atins de pârâu a fost unul istoric, iar pe o porţiune de aproximativ 150 de metri, în spatele magazinului Selgros (str. Tazlăului), apele au deversat peste digul de protecţie, situaţie ce a cauzat inundarea mai multor case. O primă estimare arată că au fost inundate 24 de case şi curţi, precum şi alte facilităţi private din zonă.

De sâmbătă, în zonă se intervine cu peste 30 de utilaje şi autospeciale, precum şi cu un efectiv de 250 de oameni aparţinând Armatei Române (50 de militari din cadrul Garnizoanei Bacău), Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Jandarmeriei, Poliţiei Locale, respectiv Primăriei Municipiului Bacău.

Intervenţia vizează supraînălţarea digului pe porţiunea unde apele Bârnatului au deversat, prin dispunerea de saci de nisip, precum şi consolidarea acestuia în zona menţionată anterior. Primăria Municipiului Bacău contribuie cu nisip, saci, utilaje necesare transportului/descărcării acestora şi lucrători.

În contextul situaţiei de urgenţă prezentate, s-a apelat inclusiv la aportul tehnic al unor agenţi economici privaţi, care au pus la dispoziţia echipelor de intervenţie excavatoare, autoîncărcătoare şi autobasculante.

De asemenea, la Bacău au fost deplasate echipamente (3 motopompe de mare capacitate) aparţinând ISU Ilfov şi ISU Bacău, urmând ca în perioada imediat următoare, în oraş, să ajungă echipamente similare de la ISU Vrancea şi ISU Călăraşi.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online