FOTO Campionii Clubului Sportiv Municipal Bacău, premiaţi pentru rezultatele din 2018. Peste 250 de medalii la competiţiile naţionale şi internaţionale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Premierea sportivilor din Bacău

Cei mai buni sportivi şi antrenori legitimaţi la Clubul Sportiv Municipal Bacău au fost evidenţiaţi în cadrul Galei Campionilor de la CSM, care a avut loc în data de 19 decembrie 2018, de la ora 18. Evenimentul a fost organizat cu sprijinul financiar al Primăriei Municipiului Bacău. În urma rezultatelor excepţionale ale sportivilor şi ale celor care i-au antrenat a fost întocmit un Top 10. CSM Bacău a obţinut peste 250 de medalii în ultimul an.

Au primit distincţii, trofee şi premii în bani sportivii care au obţinut medalii la competiţiile internaţionale şi naţionale, care au promovat astfel numele României şi al Bacăului.

Antrenorii au fost felicitaţi pentru efortul depus. La eveniment au fost prezenţi primarul Cosmin Necula, administratorul public al municipiului Bacău, Romică Chindruş, subprefectul  Valentin Ivancea,  consilieri şi cei mai buni sportivi ai Bacăului.

„CSM Bacău s-a dezvoltat foarte mult în ultimii doi ani, cu sprijinul Primăriei Municipiului Bacău şi al Consiliului Local. S-au înfiinţat noi secţii, au fost legitimaţi noi sportivi. Echipa de handbal masculin a promovat în Liga Naţională şi are ca obiectiv de viitor menţinerea în Ligă şi accederea în topul primelor nouă echipe din ţară. În ultimul an, sportivii CSM au obţinut peste 250 de medalii, din care 45 internaţionale. Medaliaţii la Campionatele Europene, Mondiale sau la Jocurile Olimpice de Tineret fac clubul să fie un bun ambasador al Municipiului Bacău şi al Romaniei, în lume", a declarat antrenorul Adrian Gavriliu, directorul CSM Bacău.

Campionii de la CSM Bacău care au intrat în Top 10:

1. Ionuţ Ilie –haltere-, antrenat de George Călin, este dublu medaliat, în 2018, cu bronz la Campionatele Europene de Seniori.

2. Daniel Martin-înot-,antrenat de Iulian Matei, este dublu medaliat cu argint la Jocurile Olimpice de Tineret.

3. Alberto Biro-box-, antrenat de maeştrii Relu Auraş şi Neculai Cara, este câştigătorul medaliei  de bronz la Campionatele Europene de Tineret.

4. Alice Halmac –haltere- a câştigat o medalie de argint la Campionatele Europene de Juniori 2 şi Cosmina Pană a câştigat o medalie de argint la Campionatele Europene de Juniori 1. Ambele sportive sunt  antrenate de valororul antrenor George Călin.

5. Petronela Simiuc –atletism-, antrenată de Carmina Gorgan, este  medaliată cu aur la Campionatul Balcanic de Seniori şi a câştigat titlul de campioană naţională a României.

Nicolae Soare-atletism-,antrenat de Cristina Alexe, a câştigat Campionatul Naţional de Seniori

6 Cătălin Cozma - sărituri în apă-antrenat de Mihaela Neagu şi-a reconfirmat titlul de campion naţional de seniori

Florin Asmarandei-atletism-, antrenat de Mihaela Melinte, a cucerit titlul de campion naţional la aruncarea cu ciocanul.

7. Diana Volf- atletism-, antrenatp de Teodora Jercălău, a cucerit medalia de  argint la Campionatele Naţionale de Seniori.

Rareş Druga –înot-, antrenat de Silviu Şalgău, a cucerit argintul la Campionatele Naţionale de Tineret şi medalia de bronz la Campionatele Balcanice.

8. Marius Vlad -tir cu arcul-, antrenat de Geanina Ivu, a cucerit titlul de campion naţional de seniori şi este component al lotului naţional.

George Şarban – lupte-, antrenat de Sorin Taşcă, component al lotului naţional de seniori a cucerit titlul de vicecampion al României.

9. Ştefan Cozma –inot-, antrenat de Sabin Jitaru, a reconfirmat titlul de campion naţional la cadeţi

Dragoş Hriscu- inot-, antrenat de Dragoş Furdu, a cucerit bronzul la Campionatul Naţional de Juniori.

10. Andreea Radu Andreea –judo-, antrenată de Dorin Cruceanu, a cucerit bronzul la Campionatul  Naţional  de Juniori.

Cosmin Tambă – judo-, antrenat de Aurel Chelariu şi Dragoş Cremene, a cucerit argintul la Campionatele Naţionale de Tineret.

Mai multe pentru tine:
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Zodii care își vor rescrie destinul. Vor avea parte de transformări și noi începuturi până în primăvara lui 2026
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Adevărul despre etnia Loredanei Groza. Toți cei care o știu credeau altceva
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €