Fiica unei pictoriţe din Bacău s-a aruncat de la etaj

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tânăra în vârstă de 16 ani a scăpat cu viaţă

Tânăra în vârstă de 16 ani a scăpat cu viaţă ca prin minune în urma tentativei de sinucidere. A plonjat în gol de la etajul trei.

Adolescenta în vârstă de 16 ani, elevă în clasa a X-a la Colegiul Naţional de Arte „George Apostu" din Bacău, secţia Pictură, a deschis uşa balconului şi s-a aruncat în gol de la etajul trei al blocului în care locuia, de pe strada Pictor Aman.

Totul se pare că s-a petrecut după o ceartă cu mama sa, cunoscuta pictoriţă Carmen Voisei, care este şi director al Şcolii Populare de Arte şi Meserii din Bacău. Surse din rândul cunoscuţilor afirmă că mama i-ar fi reproşat că n-a mai dat pe acasă de vreo trei zile, moment în care fata a decis că este momentul să-şi pună capăt zilelor. La sosirea ambulanţei, inima tinerei bătea, însă era inconştientă. Se află internată la secţia de Terapie Intensivă, cu diagnosticul de politraumatism prin cădere de la înălţime. Imediat ce a ajuns la spital, fata a fost supusă unei intervenţii chirurgicale de mare amploare.

“Nu putem da niciun detaliu deoarece acestea sunt condiţiile impuse de către familie", a spus Mirela Romaneţ, purtătorul de cuvânt la Spitalul Judeţean Bacău

Secretomanie la spital

Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă refuză să dea orice declaraţie cu privire la starea de sănătate a adolescentei. Surse din cadrul spitalului afirmă că fata băuse înainte să se arunce în gol. Poliţia a început o anchetă pentru a stabili cauzele care au dus-o pe tânără să facă acest gest. Carmen Voisei este artista care realizează icoane care nu ard decât la peste 200 de grade Celsius. Acest avantaj este dat de materialul folosit, respectiv un amestec de răşini foarte rezistente. Ideea i-a venit după ce a ajuns în USA şi, ani buni, a lucrat la restaurarea operelor de artă şi unde folosea astfel de răşini. Şi-a dat seama că materialul poate fi folosit şi pentru realizarea unor tablouri, nu doar pentru recondiţionarea lor.

Astfel, artista a făcut chipul lui Isus Hristos, operă de artă care a fost premiată de Liga Artiştilor din New York.

Pentru tablourile sale realizate din materialul inedit, rezistent la foc, ea a obţinut un certificat de invenţie eliberat de Comisia de Brevete şi Mărci înregistrate din SUA.

S-a întors în România după evenimentele din 11 septembrie 2001. Multe dintre lucrările sale se află expuse în SUA, dar şi în mai multe mănăstiri din judeţul Bacău. Unele le-a dăruit prietenilor sau diferitelor personalităţi politice din ţară.

Citeşte şi:
Carmen Voisei vernisează o expoziţie de tablouri de Ziua Femeii

Intră pe bacau.adevarul.ro ca să afli toate informaţiile zilei!

Mai multe pentru tine:
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente