Elevii Colegiului „Eminescu“: „Vrem ca băiețelul profesoarei noastre să trăiască!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Elevii Colegiului „Mihai Eminescu", adună ban cu ban pentru copilul bolnav al profesoarei lor de Limba Română. Micuțul suferă de o boală foarte gravă care se poate vindeca doar prin  transplant de celule Stem, însă operația costă sute de mii de euro.

Toți elevii Colegiului „Mihai Eminescu" din Bacău sunt impresionați de drama prin care trece, de câteva luni, Carmen Mihaela Ciobanu,  profesoara lor de Limba și Literatura Română.

A început să vină din ce în ce mai tristă la ore, iar elevii nu puteau citi de pe figura ei decât disperarea. O veste a picat ca un trăsnet peste toți: boala lui Marian Iulian, băiețelul ei de doar opt ani, ținută sub control timp de doi ani, a reapărut și singura șansă ca micuțul să trăiască este un transplant de celule Stem.

Acum băiețelul este internat la Spitalul de Pediatrie „Sfânta Maria" din Iași, iar mama sa stă alături de el.  De o săptămână toți elevii și cadrele didactice ale școlii adună  bani cu ban pentru ca operația să fie făcută cât mai repede. Însă banii nu sunt suficienți.

Pentru operație este nevoie de o sumă fabuloasă. De ordinul zecilor de mii de euro dacă este făcută în România și a sutelor de mii de euro dacă este făcută în străinătate. Sunt într-o luptă contra cronometru cu viața pentru a păstra lângă mine, singura și cea mai de preț comoară a vieții mele - băiețelul meu", a afirmat profesoara Ciobanu.

„Vrem să o vedem pe doamna din nou fericită!"

De o săptămână e un du-te vino din clasă în clasă și principalul subiect de discuție în pauze este „cum s-o ajutăm pe doamna?". De la cel mai bun elev al școlii și până la cei mai delăsători la învățătură, toți pun bani mână de la mână pentru micuțul Marian. 

Numai săptămâna aceasta elevii colegiului au adunat 1.000 de lei și nu se lasă până nu adună aproape toată suma necesară intervenției chirurgicale.

Vrem neapărat să o ajutăm pe doamna profesoară ca să-și vadă din nou copilul sănătos. Vrem să o vedem din nou fericită așa cum era când am cunoscut-o în clasa a IX-a. Doar Dumnezeu și solidaritatea noastă îi pot salva fiul", a afirmat Ema Bobîrnac, elevă a clasei a XII-a C.

Nici Corciovă Dan Andrei, elev din aceeași clasă nu se lasă mai prejos. A pornit prin școală cu pixul în mână și, pe o foaie de caiet, notează pe fiecare elev care donează bani.

Dacă noi, elevii doameni profesoare nu o ajutăm, atunci cine? Ne-a învățat atâtea lucruri, acuma, când trăiește cel mai greu moment din viața ei, trebuie să o ajutăm", a afirmat tânărul.

Cei care vor să doneze bani o pot face în conturile:

In EURO - Cod IBAN RO09RNCB0533107388160002 (deschis la BCR)

În RON - Cod IBAN RO36RNCB0533107388160001 (deschis la BCR)

Mai multe pentru tine:
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online