Elevii băcăuani cu merite deosebite primesc burse în cadrul campaniei ”Cine are carte are parte”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Peste trei mii de elevi din Bacău primesc burse din partea primăriei

Primăria municipiului Bacău acordă, în această săptămână, peste 3.000 de burse şcolare elevilor băcăuani. Premiile sunt acordate pentru performanţele obţinute în primele două luni ale semestrului al II-lea, al anului şcolar 2014 – 2015.

Următoarea tranşă va fi acordată în luna decembrie. În această etapă, valoarea totală a burselor acordate este de 423.450 lei, iar efortul financiar pentru întreg anul 2015 este de aproximativ 2.000.000 lei. „Bursele şcolare acordate prin programul “Cine are carte are parte” au fost iniţiate în anul 2007 de către primarul Romeo Stavarache, pentru încurajarea performanţei la învăţătură. Bursele se acordă semestrial şi sunt împărţite în trei categorii: bursă de excelenţă, în valoare de 100 lei, lunar, bursă de performanţă, în valoare de 75 lei, lunar, bursă de merit, în valoare de 50 lei, lunar“, a precizat Ionuţ Tomescu, purtător de cuvânt al Primăriei Bacău. 

Mai multe pentru tine:
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare