„Clienții“ primăriei câștigă o licitație controversată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Grupul de cogenerare de 23 de milioane de euro a fost atribuit direct către Elsaco -Branpis, după descalificarea competitorilor.

Branpis și Elsaco și-au adjudecat un contract de 23 de milioane de euro, deoarece au câștigat licitația pentru realizarea celui de-al doilea grup de cogenerare. Jumătate din bani sunt fonduri europene venite prin POS Mediu. Contractul nu poate fi semnat până la soluționarea contestațiilor, depuse de ceilalți competitori.

Deși s-au înscris la licitație patru consorții de firme, trei din ele au fost descalificate pe motiv de nerespectare a criteriilor de eligibilitate. Petițiile depuse de acestea la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor(CNSC) probează modul discriminatoriu în care comisia de licitație a Primăriei Bacău a eliminat din joc firmele. Atât Elsaco, cât și Branpis au fost abonate în ultimii ani la contractele de investiții ale CET-ului din Bacău.

Care sunt principalele nereguli semnalate către CNSC de ceilalți participanți la licitație, modul în care a fost fentată comisia cu calculul standard al eficienței grupului de cogenerare dar și ce legatură are fostul coleg de facultate și de armată al primarului citiți în numărul de mâine al săptămânalului ADS Bacău.

Săptămânalul ADS se găsește la toate chioșcurile de presă la prețul de 0,90 de lei.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele 70 de ore decisive din istoria României. Momentul în care țara noastră putea fi invadată și dezmembrată de ruși, turci și austrieci
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Horoscop săptămâna 28 februarie - 6 martie. Cele 4 zodii care vor fi protejate de Dumnezeu până de Ziua Femeii
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare