Bacău: Peste 175 de oameni intervin pentru stingerea unui incendiu de litieră care se manifestă pe şase hectare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 175 de pompieri, pădurari şi voluntari intervin, duminică, în loalitatea Asău, judeţul Bacău, pentru stingerea unui incendiu de litieră care se manifestă pe şase hectare cu degajări de fum. Accesul în zonă se face extrem de greu, terenul fiind accidentat, iar pădurea deasă. Sunt multe focare care fumegă în adâncime, dar pompierii spun că nu există pericol de extindere.

Purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, Andrei Grecu, a decllarat, duminică, pentru News.ro, că incendiul de litieră a izbucnit în cursul zilei de sâmbătă, dar nu a putut fi stins. 

”Iniţial, apelul sosit pe 112 anunţa incendiu de gebetaţie, dar colegii sosiţi la faţa locului au constatat că este vorba despre litieră. Până la finalul zilei au acţionat 61 de pompieri, 35 de reprezentanţi ai Ocolului Silvic, 20 de voluntari ai Serviciului Voluntar pentru Situatii de Urgenta Asău şi 31 de jandarmi”, a declarat Andrei Grecu. 

Potrivit acestuia, în cursul zilei de duminică au fost suplimentate forţele în teren, acţionând peste 175 de pompieri, pădurari şi voluntari. 

Incendiul se manifest într-o pădure mixtă  - foioase şi conigere - pe o suprafaţă de şase hectare. 

”Aprovizioonarea cu apă se realizeză din surse naturale, nu există o problemă în acest sens. Dificil este încă accesul în zonă, terenul fiind foarte accidentat, iar pădurea deasă”, a mai spus reprezentantul ISU Bacău. 

POtrivit acestuia, incendiul se manifestă cu degajări de fum, existând focare care ard în adâncime. Deocamtadă, incendiul este ţinut sub control şi nu exisstă posibilitatea de extindere. 

Intrucat în zona de manevră s-au descoperit în trecut elemente de muniţie rămasă neexplodată, pentru protecţia echipajelor angrenate în misiune, la fata locului s-a deplasat şi o echipă de pitotehnişti. 

În cursul zilei de sâmbătă, în urma misiunii de cercetare şi detectare a terenului, personalul calificat a identificat 2 cartuse calibru 7,92 mm.

Mai multe pentru tine:
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV