Bacau: Hramul Bacăului cu fum de grătare şi muzică populară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru această sărbătoare Primăria, organizatorul evenimentului, a scos din visteria oraşului 20.000 de lei.

Hramul Bacăului, cea mai veche sărbătoare din istoria de 600 de ani a oraşului, i-a scos pe localnici din casă în acest weekend. Deşi vremea a fost capricioasă, mirosul de mici, berea, frigăruile sau peştii la grătar i-au ademenit pe băcăuani să participe la sărbătoarea oraşului care se desfăşoară în perioada 26 - 29 iunie.

Încă de la orele amiezii, comercianţii aveau deja grătarele pregătite, iar berea le făcea cu ochiul clienţilor însetaţi. „Am încins cărbunii de pe la ora 10.00. Ne-am pregătit cu mici, cârnăciori, pulpe de pui, bere şi băuturi răcoritoare. Sunt clienţi, iar vânzările merg chiar mai bine decât ne-am aşteptat”, ne-a spus Mircea Solomon, unul dintre comercianţii aflaţi în parcul de la Sala Sporturilor, locul de desfăşurare a Hramului Bacăului.

Spaţiile destinate meşterilor populari s-au bucurat de succes mai ales în rândul adulţilor, care au profitat de prezenţa comercianţilor pentru a-şi achiziţiona vestitele vase din ceramică de Corund.

„Meşterii populari din Corund sunt foarte renumiţi la noi în ţară, dar şi în străinătate. M-am bucurat că am putut găsi aici produse făcute de ei. Am plătit pe o ulcică 35 de lei. Vreau să-mi gătesc în ea sărmăluţe”, ne-a spus încântată Mioara Bostan. Nici cei mici nu au fost uitaţi de organizatori. Aceştia s-au putut bucura de o plimbare cu trenuleţul electric, de o întrecere cu maşinuţele, dar şi de vestita vată pe băţ.

„Am făcut tot posibilul ca în acest an să facem din Hramul Bacăului un eveniment atractiv pentru toate categoriile de vârstă. Ca premieră este faptul că am reuşit să-i adunăm la un loc pe toţi interpreţii de muzică populară din Bacău”, ne-a declarat Ionuţ Tomescu, purtătorul de cuvânt al Primăriei. Hramul Bacăului se va încheia mâine seară, de sărbătoarea Sf. Apostoli Petru şi Pavel, cu o o serie de concerte de muzică populară susţinute de artişti băcăuani. 

Sărbătoare cu buget sărac

Primăria Bacău nu a vrut să scoată din buzunar foarte mulţi bani şi a alocat pentru desfăşurarea evenimentului doar 20.000 de lei. „Cu aceşti bani am plătit artiştii şi am amenajat scena. Ne-am axat mai mult pe muzică populară”, ne-a mai spus Tomescu.

Mai multe pentru tine: