Bacău: Eliminați din BAC pentru tentativă de fraudă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cine a învățat nu a avut emoții

Ieri, au început probele scrise la examenul de Bacaluareat de anul acesta. În județul Bacău, s-au înscris pentru proba scrisă la limba și literatura română 5.702 candidați, însă în bănci s-au așezat la ora 9.00 doar 5.565 de absolvenți.

După ce au primit rezultatele, majoritatea elevilor au răsuflat ușurați, mulțumiți de nivelul de dificultate al tezei. „A fost ușor. Noi ne așteptam la ceva mai greu. Am crezut că ne va pica poezie, dar în final a fost mai bine. Am scris destul de mult și sper să iau peste 9", ne-a spus Bianca Atomei, absolventă a Colegiului Național „Gheorghe Vrănceanu" din Bacău.

Au fost și elevi care nu s-au pregătit suficient și au încercat să se inspire din fițuici. Pentru ei, examenul maturității s-a oprit la prima probă. „La nivelul județului am avut 9 candidați eliminați pe motiv de fraudă", ne-a declarat Isabela Adam, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Bacău.

Aceștia nu mai au voie să susțină bacalaureatul în următoarele două sesiuni, potrivit noului regulament. La nivelul județului au fost 17 centre de examinare, în care s-au montat de către Inspectoratul Școlar circa 100 de camere video primite de la Minister.

Trei copii cu probleme de sănătate au susținut Bac-ul în condiții speciale. Aceștia au avut parte de comisii separate și au dictat teza unui profesor supraveghetor.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Ești născut în acești ani? În 2026, dorințele tale prind contur, Universul îți oferă daruri neașteptate, capitole vechi se închid definitiv, iar în locul lor apar începuturi noi
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil