Bacău: Balonul Orange a survolat împrejurimile lacului Răcăciuni (GALERIE FOTO)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cu o viteză de 5,1 metri pe secundă și la o altitudine de 300 de metri Balonul Orange a survolat astăzi zonele aflate în apropierea lacului Răcăciuni, cel mai mare lac de acumulare din județul Bacău.

MAI CITIȚI

Vezi Bacăul de sus!

Case în miniatură, străzi înguste și netede, mașini ca de jucărie și oameni cât un ac de gămălie au fost imaginile  pe care reporterii "Adevărul" le-au putut vedea dar și surprinde pe aparatul foto în călătoria lor cu balonul.

Acesta a fost primul zbor din județul Bacău din cea de a doua etapă a aventurii "5 săptămâni în balon", organizată de "Adevărul" și "Orange"  și începută pe 1 septembrie la Brașov și Sibiu. "Ne-am urcat până la 300 de metri pentru că vremea ne-a permis acest lucru. Este o înălțime apreciabilă ținând cont că cei mai mari zgârie nori din lume ating aproape 500 de metri. Lumea văzută de sus pare tot timpul mai frumoasă decât privită de la sol", a spus Mihai Ilie, piltoul balonului și secretarul general a Federației Aeronautice Române.

În această seară, între orele 17.00 - 20.00, "Balonul Orange" își continuă aventura survolând montană a orașului Onești.

Mai multe pentru tine:
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Kate ar fi „prea conservatoare” ca să încerce ce-i place soțului ei în dormitor. Care ar fi marea plăcere a lui „Dirty Will”?
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu