Arhiepiscopul armenilor din România, în vizită la Bacău. În locul Bisericii Armeneşti, demolată de comunişti, în 1977, se va realiza un monument

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Miercuri, 22 februarie, Cosmin Necula, primarul municipiului Bacău, a primit vizita Preasfinţitului Episcop Datev Hagopian, conducătorul Arhiepiscopiei Armene din România.

Vizita este rezultatul bunei cooperări dintre Municipiul Bacău şi filiala locală a Uniunii Armenilor din România, îndeosebi pe plan cultural,  mărturie în acest sens stând organizarea Festivalului Filmului Armenesc în perioada 22-24 septembrie 2016.

„În cadrul discuţiilor avute cu Preasfinţia Sa, precum şi cu preşedintele Filialei Bacău a Uniunii Armenilor din România, Vasile Agop, s-a evocat necesitatea ridicării unui monument dedicat memoriei comunităţii armeneşti din Bacău – Khachkar -, pe locul în care a funcţionat Biserica Armenească, demolată în anul 1977 de autorităţile comuniste.
În spiritul deschiderii manifestate faţă de minorităţile etnice din municipiul Bacău, primarul Cosmin Necula şi consilierul local Gabriel Stan au apreciat oportunitatea acestui proiect menit a aminti comunităţii locale despre existenţa şi sacrificiul armenilor, recunoscându-se totodată importanta moştenire spirituală lăsată de acestă comunitate“, se arată într-un comunicat al Primăriei Bacău.
 

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”