Zeci de tineri români şi italieni au desfăşurat acţiuni comune în vestul ţării

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zeci de tineri din România şi din Italia desfăşoară mai multe acţiuni comune în zona de Vest a României pe o perioadă de două săptămâni. Aceştia participă la acţiuni de ecologizare, dar vizitează şi anumite obiective.

Marţi a avut loc o expoziţie în faţa Palatului Administrativ şi în trei licee arădene, Colegiul Naţional „Elena Ghiba Birta”, Colegiul Naţional „Moise Nicoară” şi Colegiul Naţional „Preparandia - Dimitrie Ţichindeal, cu tema „Trash Art” şi o expozitie „Photo Voice”.

Activitatea a fost realizată de cei 30 de tineri din Italia şi din România din cadrul proiectului GAIA. Proiectul,  finanţat de Comisia Europeană prin programul Erasmus + şi implementat de către Asociaţia Terra Nobillis, se întinde pe o perioadă de 14 zile în care tinerii participă la diferite activităţi.

Pe lângă evenimentul de ieri, tinerii au mai participat şi la alte activităţi de-a lungul celor 14 zile, printre care: vizită de studiu în Munţii Metaliferi (Gurasada, judeţul Hunedoara), vizită la staţia de epurare a apei şi vizită la comunitatea slovacă din Nădlac, unde participanţii au avut ocazia să cunoască şi tradiţiile slovace, pe lângă cele româneşti.

De asemenea, tinerii au realizat o serie de obiecte decorative din materiale reciclabile, devenind astfel mai conştienţi şi mai responsabili în ceea ce priveşte mediul înconjurător. Participanţii au desfăşurat şi activităţi de consolidare a grupului, cu tematică sportivă precum şi ecologică.

Pe parcursul ultimelor zile din proiect, voluntarii  vor participa la o excursie de studiu pe râul Mureş cu canoele şi vor mai desfăşura activităţi de ecologizare.

Vă mai recomandăm: 

Bolnavii din Mehedinţi, trataţi în spital de voluntari

VIDEO Cel mai mare parc din Constanţa, curăţat de voluntari. 200 de saci cu gunoi au fost strânşi de pe malul lacului Tăbăcărie

Mai multe pentru tine:
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA