VIDEO Doi şoferi de TIR au murit pe autostradă în urma unui accident rutier

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi şoferi de TIR au murit, marţi dimineaţa, pe Autostrada A 1 ce leagă Timişoara de Arad, în urma unui accident de circulaţie.

UPDATE: Unul dintre TIR-uri staţiona pe banda de urgenţă din cauza unei defecţiuni tehnice la sistemul de frânare, iar celălalt TIR a intrat direct în el. Cel mai probabil şoferul celui de-al doilea autocamion a adormit la volan. Şoferul TIR-ului care staţiona se afla în cabină, la volan. În urma impactului foarte puternic semiremorca autotrenului a fost împinsă peste cabină, şoferul rămânând încarcerat şi decedând apoi. TIR -ul care staţiona era înmatriculat în judeţul Galaţi, iar celalalt în Germania.  

Ştire iniţială

Accidentul a avut loc în zona podului ce face legătura dintre autostradă şi satul Fiscut, puţin înainte de ora 7,00.
La faţa locului au intervenit un echipaj SMURD şi două de descrcerare. 

Traficul în zonă este blocat pe un sens de ciruclaţie. 

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că din cauza accidentului rutier în care au fost implicate două autotrenuri, circulaţia pe sensul către Arad al autostrăzii A1 Timişoara – Arad este momentan oprită la km 526, în zona localităţii timişene Seceani.

Sursă Video: aradon.ro

Mai multe pentru tine:
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein