UPDATE: Carmen Bejan va naște în Penitenciar. Tribunalul Arad a respins cererea studentei criminale.

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Studenta criminală a fost în această dimineață prezentă în fața instanței. Carmen Bejan a vorbit pentru prima oară rugând instanța să se gândească în primul rând la viitorul copilului și la traumele pe care le va suferi dacă va fi născut și crescut un an în penitenciar.

Ora 15.00. Magistrații Tribunalului Arad au decis ca studenta criminală Carmen Bejan să rămână încarcerată. Aceștia au respins cererea de întrerupere a executării pedepsei. Carmen Bejan are la dispoziție 10 zile pentru a declara recurs la decizia instanței.

Ora 10.00. Carmen Bejan a fost adusă în jurul orei 09.00 în sala de judecată a Tribunalului Arad. Alături de avocata sa, deținuta a încercat să convingă instanța ca să îi aprobe cererea de întrerupere a executării pedepsei pe perioada sarcinii precum și un an după naștere.

“Vă rog să vă gândiți la binele copilului. Eu oricum o să îmi execut pedeapsa pe care o am, dar copilul nu are nici o vină. Copilul nu a fost un plan diabolic și nici biletul meu de ieșire”, a precizat studenta criminal în fața magistraților Tribunalului Arad.

Instanța a amânat pronunțarea pentru ora 14.00.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă