Un procuror a lovit cu maşina o elevă pe trecerea de pietoni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Accidentul a avut loc în zona centrală a Ineului

Un procuror arădean este cercetat penal după ce a accidentat o elevă de 16 ani pe o trecere de pietoni din oraşul Ineu. Victima este la internată în spital, suferind mai multe contuzii.

Adolescenta a fost dusă la spitalul din localitate, de unde a fost transferată la Spitalul Judeţean Arad.

Purtătorul de cuvânt al acestei instituţii, Adrian Wiener, a declarat că: ”Victima a suferit policontuzii la coloana vertebrală, la bazin şi în zona craniană. Nu prezintă fracturi, iar starea este stabilă”.

Anchetatorii spun că magistratul a fost dus la spital pentru recoltarea probelor de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, reieşind că nu consumase deloc alcool.

Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, Miculescu Ungur Camelia, a declarat că pe numele magistratului a fost constituit un dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Conform sursei citate, luni dimineaţă, procurorul a lovit pe trecerea de pietoni adolescenta care se îndrepta spre unul dintre liceele din Ineu.

Vă mai recomandăm: Prim-procurorul Parchetului Judeţean Ialomiţa a fost implicat într-un accident rutier

Procuror constănţean implicat în accidentul din faţa Poliţiei

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete