Un nou bazin răsare pe ştrand. Noul sezon vine cu şapte bazine funcţionale.

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Forajul pentru apa termală care va umple două bazine începând cu noul sezon estival s-a terminat.  Pe lângă modificările semnificative în principala zonă de agrement a Aradului, municipalitatea construieşte şi un bazin nou- nouţ.

Viitorul bazin, destinat numai adulţilor, urmează să fie amenajat în incinta zonei delimitate  pentru copii şi vârstnici,  zonă unde s-au finalizat recent lucrările. „Noul bazin va fi amenajat în zona pentru copii, fiind folosit doar de adulţi. A fost aleasă această zonă, unde exista bazinul cu tobogan verde, tocmai pentru cei care caută o oază de linişte pe ştrand”, a declarat în această dimineaţă pentru Adevărul de Seară, purtătorul de cuvânt al Primăriei, Corina Drăghici.

În momentul de faţă muncitorii sapă la noua locaţie a bazinului, urmând ca până la deschiderea sezonului estival acesta să fie complet funcţionabil.
„În această zonă unul dintre bazine va beneficia de apă termală, acolo fiind deja amenajată o staţie de tratare a apei. Totodată, vechiul tobogan verde va fi înlocuit cu unul nou, dar mult mai mare”, a mai spus Drăghici.

Şapte bazine funcţionabile

Una dintre cele mai importante noutăţi pentru iubitorii de ştrand stă în mutarea bazinului pentru copii în zona comercială, dar şi extinderea zonei actuale a bazinelor către zona Micălaca. Astfel, arădenii şi numai vor avea ocazia ca în acest an să se bălăcească în şapte bazine, faţă de patru bazine funcţionabile cât număra ştrandul anul trecut.

„Pe locul bazinului de copii, modernizat în 2008, va lua naştere un bazin mai adânc, iar spaţiul astfel creat va beneficia de toate proprietăţile apei termale”, a mai spus purtătorul de cuvânt al Primăriei Arad.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată