TITULARIZARE 2011 Profesorii migrează spre catedrele din alte judeţe

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce majoritatea au dat în acest chix la examenul de titularizare, trei profesori care au luat puţin peste nota şapte la examen, vor acum să fie repartizaţi în alte judeţe, pe posturile rămase vacante după prima etapă de repartizare.

În schimb, profesorii care au fost deja repartizaţi prin titularizare sau transfer la un centru de concurs nu mai pot renunţa la postul ales, pentru a se prezenta la o altă repartizare dintr-un alt judeţ.

La începutul lunii august, inspectoratul şcolar organizează concursul pentru suplinire cu probe scrise, practice sau orale în profilul postului sau la limba de predare. „Proba scrisă pentru concursul de suplinire se desfăşoară în centrul de concurs constituit la Grupul Şcolar de Transporturi Auto „Henri Coandă” Arad, subiectele fiind elaborate de Ministerul Educaţiei. În sălile de concurs vor fi instalate camere video de supraveghere”, a spus Laura Putnic, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Arad.

În judeţul Arad, reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean au scos la concurs un număr de 99 de posturi titularizabile din învățământul preuniversitar arădean, la care s-au prezentat peste 500 de candidați.

Supriză: dintre aceștia mai mult de o treime nu au reușit să obțină nota minimă de trecere.Din cele 1012 de cadre didactice care și-au exprimat dorința de a concura pentru un post de titular, doar jumătate s-au și prezentat.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Clătite de post pufoase cu apă minerală. Rețetă rapidă, economică și delicioasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Regulă strictă pentru locatarii de la bloc. Este interzis atât pe casa scării, cât și în fața ușii apartamentului. Vecinii au dreptul să depună reclamații
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă dar mulți nu reușesc!
Bizarul văl de pe fața reginei, când venea vorba de nora nimfomană. Elisabeta era celebră pentru strictețea sa