Studenta criminală a luat un medicament contraindicat în primul trimestru al sarcinii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Carmen Bejan, studenta criminală de la medicină a luat antibiotice în primele săptămâni de sarcină, când nu ştia de faptul că este gravidă. Acest lucru a reieşit în urma anchetei efectuate de către Ministerul Justiţiei.

În raport se mai precizează că pe durata sarcinii, lui Carmen Bejan i-au fost efectuate cinci ecografii de către medici specialişti de obstetrică-ginecologie din reţeaua Ministerului Sănătăţii. Nici una din aceste investigaţii clinice nu a ridicat suspiciunea unei sarcini cu risc.

Astfel,una dintre concluziile anchetei este aceea că, în primele săptămâni de sarcină, când nu ştia că e gravidă, Carmen Bejan a luat antibiotice.

În comunicatul trimis de către Ministerul Justiţiei se arată că în luna martie 2011, Bejan a fost internată în Spitalul Penitenciar Bucureşti Rahova pentru o evaluare medicală amănunţită, iar în luna august 2011 a revenit la Penitenciarul Arad.

O lună mai târziu a cerut şi i s-a aprobat, cumpărarea din fonduri proprii a unui medicament (Ciprofloxacin) pentru tratarea unei infecţii urinare, medicament contraindicat în primul trimestru al sarcinii, cu posibil risc de malformaţii fatale, precizează Ministerul Justiţiei.

În luna octombrie 2011, după ce s-a constatat că este gravidă, s-a decis includerea sa în regim închis de executare a pedepsei. După modificarea regimului de detenţie, Carmen Bejan a fost mutată într-o cameră corespunzătoare noii situaţii, ţinându-se cont de faptul că era gravidă.

Din luna martie 2012, a fost mutată în cadrul secţiei de infirmerie pentru a fi sub supravegherea personalului medical.

În luna mai 2012, a fost recomandată internarea în Spitalul Penitenciar Bucureşti Rahova dat fiind faptul că se apropia termenul la care urma să nască. În perioada ianuarie-aprilie 2012, au fost efectuate 5 ecografii care nu au constatat anormalităţi ale sarcinii. În seara zilei de 22 mai, a fost internată la Maternitatea Bucur, urmare a apariţiei contracţiilor uterine dureroase.

În urma unei ecografii făcute la Maternitatea Bucur, au apărut suspiciuni de malformaţii congenitale ale fătului şi s-a decis transferarea la Spitalul Clinic de Urgenţă Universitar Bucureşti, unde studenta criminală a născut prin cezariană în ziua de 25 mai un făt viu cu malformaţii, care a decedat ulterior.

Mai multe pentru tine:
Furia unei românce care își ia la serviciu mâncare la pachet. „A deschis caserola, a luat pieptul și a pus-o înapoi în frigider”
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă, dar mulți nu reușesc
Clătite de post pufoase cu apă minerală. Rețetă rapidă, economică și delicioasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Bizarul văl de pe fața reginei, când venea vorba de nora nimfomană. Elisabeta era celebră pentru strictețea sa
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă