Ştefan Opriţa Şimonca este îndrăgostit de Paganini

Micuţul violonist arădean duce mai departe tradiţia în artă a familiei sale, tradiţie cultivată în sufletul său încă de pe vremea când nu putea vorbi.

Profil

Născut. 27 decembrie 2000.
Studii. Elev în clasa a III-a B, la Liceul de Artă „Sabin Drăgoi” Arad.

Este stră-strănepotul regretatului actor Gheorghe Şimonca şi unul dintre cei mai talentaţi copii pe care îi are Aradul. Are doar 9 ani, vârstă la care ai putea uşor crede că prietenii şi desenele animate îi ocupă cea mai mare parte din timp. Cu toate acestea, a ales să-şi dedice copilăria muzicii şi artei. Iubitor al unuia dintre cele mai grele instrumente, vioara, Ştefan Şimonca este convins că marile scene ale Europei sunt menirea sa.

„Părinţii au început să mă ducă la Filarmonică pe când aveam doar şase luni. Mi-a plăcut atât de mult sunetul viorii, încât am înţeles că asta vreau să fac. Astfel, pe la trei ani am început să mă joc cu ea, iar de la cinci ani am început studiul aprofundat cu bunicul meu, Artemiu Şimonca, şeful partidei la vioară I la Filarmonica de Stat din Arad”, povesteşte Ştefan. Pentru că un artist este polivalent, Ştefan studiază în paralel şi pianul, deşi vioara rămâne „prima mare iubire”. „Îmi place şi pianul, dar încerc să-mi focalizez atenţia mai mult asupra vioarei”, mărturiseşte micul artist.

Pe urmele lui Paganini

Cu o cultură muzicală de invidiat, Ştefan Şimonca vede în instrumentul pe care-l mânuieşte mai mult decât o simplă vioară. Dovadă o face şi faptul că atunci când cântă, totul încetează să mai existe în jurul său. „Vioara necesită foarte mută concentrare, de aceea atunci când cânt, în jurul meu nu mai există nimic”, mărturiseşte micul artist.

Deşi este de abia în clasa a treia, Ştefan încearcă să împace şcoala cu muzica. „De obicei, când am şcoală, seara studiez vioara, câte o oră, maxim două, pentru că trebuie să-mi fac şi temele. Cât priveşte pianul, studiul acestuia este rezervat sfârşitului de săptămână”, povesteşte Ştefan.
Impresionat de talentul şi tehnica lui Paganini şi ale lui Ion Voicu, micul artist speră ca într-o bună zi să le calce pe urme. De aceea, speră ca anul viitor să plece în Anglia, la un curs de muzică de cameră. 

Şi pentru că vioara necesită, pe lângă concentare, şi stăpânire de sine, în această toamnă s-a înscris la cursul de tir sportiv, unde sub oblăduirea antrenorului Mircea Budurişan, a reuşit în scurt timp să câştige două medalii, una de aur şi una de argint.
Deşi este la început de drum, micul artist reuşeşte să impresioneze ori de câte ori are ocazia. „M-am născut prea târziu”, mărturiseşte Ştefan, care este de părere că nu poţi fi muzician dacă nu poţi descifra notele. Ştefan aşteaptă să i se acorde orice ocazie pentru a arăta lumii întregi de ce este capabil.

Intrebări şi răspunsuri

Ai participat la vreun spectacol pe scena Filarmonicii din Arad?
Am cântat împreună cu orchestra Filarma de ziua tinerelor talente. Prima dată am interpretat partea a III-a a „Concertului pentru vioară în si minor” de Oskar Rieding, iar a doua oară am interpretat partea I din concertul în La minor al lui Vivaldi. În primăvara anului viitor, îmi doresc să particip la Olimpiada de muzică.

Care este muzicianul tău preferat?
Depinde. De obicei, cu cât ascult un compozitor mai mult, cu atât mai mult îmi place. Totuşi, ca şi violinist îmi place foarte mult Ion Voicu, ca şi compozitor, Paganini, iar cât privesc dirijorii, îmi place mult Cristian Neagu, dirijorul la Filarmonica de Stat Arad.

Ce-i place

Ştefan mărturiseşte că muzica e cea mai mare pasiune a sa. „Sunt pasionat şi de teatru şi de dramaturgie, îmi place Caragiale foarte mult. În rest, iubesc sportul, animalele şi, nu în ultimul rând, natura”, spune micul artist.

Ce nu-i place

Ştefan spune că nu există lucruri care nu-i plac. Cu toate acestea, trezitul de dimineaţă îi dă bătăi mari de cap. „Nu-mi place să mă trezesc devreme dimineaţa”, încheie zâmbind Ştefan Şimonca.