Samsarii ţigărilor luaţi în vizor de poliţiştii din municipiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
„Samsarii” se feresc de privirile suspecte ale trecătorilor

Ţigările fără timbru atrag tot mai mulţi arădeni care vor să-şi satisfacă viciile fără să-şi golească portofelele, în vreme ce contrabandiştii fac tot posibilul să-şi umfle veniturile mai ales în această perioadă.

Piaţa Mihai Viteazul, cea mai bună zonă din municipiu pentru contrabanda cu ţigări este şi cea mai des luată în vizor de poliţişti.

Astfel, peste 170 de pachete netimbrate de diferite mărci au fost descoperite în urma unei razii în Piaţa Mihai Viteazul. „Comercianta”, M. Claudia, în vârstă de 40 ani, domiciliată în municipiul Arad, care oferea spre vânzare ţigările a fost sancţionată contravenţional cu suma de 500 de lei, iar întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării.


Totodată, la un control efectuat în trafic, B. Siminel, în vârstă de 42 ani, din oraşul Nădlac, care se afla la volanul unui autoturism marca Mercedes, a fost depistat cu circa 640 de pachete de ţigări netimbrate marca „Capital” şi „Slims Karelia”, pe care acesta le avea în interiorul automobilului. La rândul său, bărbatul a fost sancţionat cu amendă în valoare de 1.500 lei, iar cele 640 de pachete de ţigări au fost ridicate în vederea confiscării.

„De la începutul anului numărul traficul de ţigări din judeţ a crescut. Se iau oricum măsuri de a stopa acest fenomen” , a declarat comisarul şef Ion Mareş, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Arad.”

Mai multe pentru tine:
Cauza morții bateristului Marius Keseri de la Direcția 5. Prietenii rup tăcerea. „Boala cumplită îl schimbase, nu-l mai recunoșteai. Venea la biserică să se roage”. Ultimele fotografii
Oana Roman nu îl mai menajează pe Botezatu! „Se îmbracă de zici că vrea să impresioneze un extraterestru cocalar”
Un obiect unic pe teritoriul fostei provincii romane Dacia, descoperit la Turda
Alimentul care nu trebuie să lipsească din farfuriile românilor. Dr. Virgiliu Stroescu îl recomandă în fiecare zi: „Ne curăță și ne vindecă tot organismul”
Prințesa Rajwa a dus moda din Iordania la Palatul Elysée din Paris! Întâlnire istorică cu Brigitte și Emmanuel Macron
De ce Eugen Cristea și Anca Pandrea simt în casă energia persoanelor moarte: „Nu oricine poate”. Și Mihai Onilă are o legătură paranormală cu fiica-înger: „O aud mental”
Leonard Doroftei le-a aplicat o directă în bărbie celor care îl acuză că s-a vândut Armatei. Fostul campion mondial și-a motivat alegerea
Judecătorii reiau joi procesul în care Traian Băsescu cere înapoi beneficiile de la RA-APPS, printre care și vila de protocol
Femeile care au înfruntat foamea, frica și moartea: adevărul despre cum a distrus Uniunea Sovietică Moldova anilor ’40
Eduard, un copil de 10 ani, crescut de bunici și abandonat de părinți, luptă pentru viață! A vomitat sânge și are nevoie de o operație urgentă la inimă. AJUTĂ ȘI TU!
I-a donat propriul rinichi, dar n-a fost invitată la nunta Selenei Gomez. Cum explică donatoarea trădarea