Peste 15.000 de euro au fost furaţi de un român dintr-un autocar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cei doi au fost reţinuţi la Nădlac FOTO arhivă Adevărul

Poliţiştii de frontieră de la Nădlac au reţinut un bărbat şi o femeie care au încercat să intre în România, având asupra lor peste 15.000 de euro, şi alte bunuri.

Toate acestea au fost furate dintr-un autocar care tranzita Slovenia.

Furtul a avut loc pe când şoferul autocarului a oprit într-o staţie peco din Slovenia, pentru o pauză, pasagerii fiind ieşiţi din autocar.

„La Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac, s-au prezentat pentru a intra în ţară, cu autoturismul marca BMW înmatriculat în România, două persoane, un bărbat şi o femeie, ambii domiciliaţi în Bucureşti. Cu ocazia efectuării controlului specific, poliţiştii de frontieră au constatat că persoanele în cauza sunt cetăţenii români Marius N., în vârstă de 39 ani şi Ana-Maria O., în vârstă de 32 ani. Acţionând în baza unor informaţii, poliţiştii de frontieră au procedat la un control amănunţit asupra autoturismului şi persoanelor, ocazie cu care, pe bancheta din spate, sub haine, a fost găsită o geantă cu documente aparţinând unei firme de transport din România, un telefon mobil iar în portiera din spate trei plicuri ce conţineau sume în Euro. Totodată, asupra bărbatului au fost descoperite două cutii în care se aflau telefoane mobile iPhone 5, iar asupra femeii s-a descoperit un portofel cu bani şi diferite carduri bancare. În urma inventarierii sumelor de bani s-a stabilit ca este vorba de 15.355 euro”, spune agentul principal de poliţie Adelina Limban purtătorul de cuvânt al Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Arad.

Aceasta mai spune că bărbatul care a comis furtul a declarat că a lucrat anterior la firma de transport şi că a sustras geanta de valori a şoferului pentru a-şi recupera o datorie a firmei faţă de el.

În timp ce femeia a declarat că nu ştia de planurile iubitului său şi a aflat abia după ce a furat bunurile şi sumele de bani. Conform declaraţiei tinerei, cei doi au convenit să ascundă bunurile pentru ca, odată ajunşi în ţară, să găsească o modalitate de a le înapoia.

Celor doi li s-au întocmit actele premergătoare începerii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, respectiv complicitate la furt calificat iar bunurile şi sumele de bani au fost reţinute.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare