Părintele Constantin Necula de la Facultatea de Teologie din Sibiu va susţine la Arad o conferinţă pentru tineri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Părintele Constantin Necula de la Facultatea de Teologie „Andrei Şaguna” din Sibiu va susţine, în data de 14 martie 2014, la Arad o conferinţă adresată în special tinerilor.

Autor a peste 50 de volume (între care „Îndumnezeierea maidanului” s-a plasat în topul celor mai vândute cărţi, ajungând la un tiraj de aproape 50.000 de exemplare), cu frecvente apariţii media, atât în ţară, cât şi în străinătate, el însuşi realizator a diferite emisiuni (radiofonice, în special), Părintele Necula a susţinut peste 300 de conferinţe, pe diverse teme şi în diverse spaţii culturale şi religioase, începând cu centrele universitare româneşti şi până la comunităţile creştine din Gana sau Chile.

Misiunea lui este să-i cunoască pe tineri din partea lui Dumnezeu şi în vederea lui Dumnezeu; şi să mergă cu ei pe calea prieteniei lui Dumnezeu. În mărturisirea sa, Părintele reuşeşte, aproape de fiecare dată, să scape de capcana clişeelor, într-un metabolism cultural – corolar teologiei – de excepţie, care produce linişte, bucurie.

Temele abordate de Părintele Constantin sunt diverse, pornind de la preocuparea pentru copii (mărturie stau volumele de povestiri şi nu numai, adresate acestui segment), trecând prin locurile cele mai puţin bătătorite de pastoraţia comodă, convenţională (spaţiul maidanelor, al spatelui blocurilor, al provocărilor străzii), până la contaminarea cu accente scolastice, didacticiste, dintre cele mai riguros punctate ştiinţific şi teologic.

În cadrul proiectului-program „Hristos în cetate”, organizat de Consiliul Judeţean Arad şi Centrul Cultural Judeţean Arad, într-un parteneriat cu Arhiepiscopia Aradului, cunoscutul profesor şi mărturisitor al cuvântului lui Dumnezeu, Părintele Constantin Necula, de la Facultatea de Teologie „Andrei Şaguna” din Sibiu, va susţine o conferinţă publică la Arad, în 14 martie 2014.

Titlul conferinţei este de mare actualitate: „Adolescenţa, Tinerii şi Biserica”. Constantin Necula este prietenul tinerilor. Şi-a propus să-i cunoască pe tineri pe nume, pentru că a cunoaşte nu este o ştiinţă exterioară, ci însemană a fi în interior aproape de celălalt. A cunoaşte numele cuiva înseamnă a cunoaşte adevărul celuilalt. A iubi. 

Conferinţa va avea loc la Filarmonica de Stat din Arad, de la ora 18. Intrarea este liberă!

Vă mai recomandăm: Elev al Liceului Teologic, câştigător la concursul dedicat părintelui Dumitru Stăniloae

Şcoală ortodoxă din Bârlad la care orele încep cu o rugăciune, un vis încurajat de părintele Iustin Pârvu

Mai multe pentru tine:
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Noile imagini cu Kate Middleton ne întristează: e dureros s-o vezi cât a slăbit. Picioarele au ajuns la fel de subțiri ca mâinile
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor