Opt scriitori de peste hotare vor participa la Discuţia secretă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La Arad are loc, în perioada 9 şi 12 iunie, „Festivalul internaţional de literatură Discuţia secretă”. Manifestarea are ca invitaţi scriitori din ţara noastră, dar şi din străinătate.

Elementele de noutate ale acestei ediţii sunt numărul mai mare de scriitori invitaţi de peste hotare (opt), un moment muzical special şi secţiunea dedicată traducătorilor de literatură – realizată în colaborare cu Artli. 
 

Manifestarea află la cea de a III a ediţie este organizată de Centrul Municipal de Cultură Arad şi are ca invitaţi scriitori din ţara noastră, dar şi din Statele Unite ale Americii, Republica Moldova, Irlanda şi Ungaria.

Directorul manifestării, scriitorul Cătălin Lazurca, spune: „Elementele de noutate ale acestei ediţii sunt numărul mai mare de scriitori invitaţi de peste hotare – opt (incluzându-i aici şi pe cei din Republica Moldova), o secţiune dedicată traducătorilor de literatură – realizată în colaborare cu Artlit (Asociaţia Română a Traducătorilor Literari) şi un moment muzical special – sâmbătă seara, la Teba, de la ora 23, concertul Mes Quins, formaţia electro-punk a scriitorului Silviu Gherman şi a compozitorului Ovidiu Chihaia”.

Printre invitaţi se află autori cu volume laureate ale celor mai prestigioase premii literare ale anului: Ionelia Cristea, Vasile Dan, Vlad Drăgoi, Ştefan Manasia etc. Totodată s-a reluat o formulă de selecţie testată la ediţia de anul trecut prin care scriitori prestigioşi (re)invitaţi au propus la rândul lor alte nume deopotrivă de valoroase: Philip O Ceallaigh vine însoţit de prozatorul texan Greg Baxter, poetul bostonian Ben Mazer, de poetul şi eseistul Thomas Graves, iar David Berman a ţinut neapărat să-l revadă pe Dan Sociu.

„O astfel de formulă e un fel de dovadă a prestigiului pe care Discuţia secretă o are între alte manifestări de gen, scriitorii fiind bucuroşi să revină la un festival cu o formulă de organizare prietenoasă şi relaxată, să recomande festivalul unor alţi prieteni scriitori, perpetuând o reputaţie excelentă şi un mit literar incipient: dacă vii la festival, există mari şanse ca, în anul următor, să primeşti un premiu literar şi, în general, „să te lovească succesul” (Marius Chivu, Dilema Veche)”, spune despre munca lor organizatorii Disucţiei secrete. Şi ca un exemplu grăitor pentru prestigiul Discuţiei secrete este amintit aici scriitorul maghiar Attila Bartis, care şi-a amânat plecarea în Indonezia, unde beneficiază de o bursă de creaţie, pentru a reveni la Arad.

3o de scriitori invitaţi

Ben Mazer, Thomas Graves, Philip O Ceallaigh, Attila Bartis, Greg Baxter, David Berman, Romulus Bucur, Cezar Paul-Bădescu, Vasile Dan, Vlad Drăgoi, Dan Sociu, Andrei Dósa, Gheorghe Schwartz, Silviu Gherman, Ovidiu Chihaia, Alex Cosmescu, Ştefan Manasia, Andrei Mocuţa, Ioan Matiuţ, Veronica D. Niculescu, Gheorghe Mocuţa, Bogdan Coşa, Ionelia Cristea, Mihai Duţescu,  Andrei Doboş, Victor Ţvetov, Ciprian Şiulea, Bogdan Perdivară, Ionuţ Chiva, Sorin Gherguţ.

Vă mai recomandăm: A început Campania Adevărul te meditează pentru BAC 2016. Prima lecţie video de anul acesta este la Limba română

O nouă meserie în România: scriitor de cărţi pentru „savanţii“ din puşcării

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!