Numărul şpăgarilor AC/DC de la Vama Nădlac a mai scăzut

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Din cei 10 suspecţi, patru lucrau pe sensul de ieşire din ţară alături de un şef de tură. Procurorii arădeni au extins ancheta la nivel internaţional pentru că au nevoie şi de o declaraţie mai exactă a celor care au depus reclamaţie împotriva angajaţilor de la drumuri.

Reprezentanţii artiştilor cărora li s-a cerut mită în vama Nădlac trebuie să povestească exact ce s-a întâmplat atunci când au fost opriţi la graniţă. Cât priveşte plângerea celor din staff-ul AC/DC, procurorul arădean spune că aceasta a fost trimisă prin fax la Ministerul Transporturilor, din Franţa, de la sediul temporar al firmei care organizează turneul australienilor. Astfel că şi autorităţile franceze, cărora li se va solicita să sprijine rezolvarea acestui dosar, au fost informate despre şpaga de la vama românească.

Audiaţi de două ori

În zilele următoare, procurorii arădeni vor audia, la rândul lor, toţi angajaţii asupra cărora planează suspiciunea că au cerut mită. „Am identificat deja cele 10 persoane aflate de serviciu, din care patru au lucrat pe sensul de ieşire din ţară, unde s-a petrecut presupusa faptă. Alţi cinci angajaţi au fost de serviciu pe sensul de intrare în ţară la punctul de trecere a frontierei Nădlac şi mai există conform organizării interne a instituţiei un şef de tură”, a spus Codrin Gavra, şef-secţie urmăriri penale în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad. Acesta mai spune că procuratura arădeană a mai solicitat poliţiştilor de la Serviciul de Investigare a Fraudelor din  cadrul Poliţiei Arad documentele întocmite în ziua aceea, dar şi reclamaţia oficială a reprezentanţilor trupei australiene.

Anchetă paralelă

În paralel cu cercetările procurorilor arădeni, ancheta administrativă dispusă de conducerea Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale în acest caz, continuă. Cei zece angajaţi aflaţi pe tură în ziua de 18 mai, când caravana de 29 de camioane a AC/DC a ieşit din ţară pe la vama Nădlac, au fost audiaţi de către comisia trimisă de la Bucureşti.

„Facem analizele să vedem care maşini şi-au luat rovinietă la intrarea în România, care au fost verificate la ieşirea din ţară”, a spus Ana Luţu, şefa comisiei de anchetă. Aceasta a discutat cu toţi angajaţii din Vama Nădlac pe numele cărora există dosare de cercetare penală.

Când se anunţă concluziile anchetei

La rândul său, ministrul secretar de stat în Ministerul Transporturilor, Eusebiu Pistru (foto), a declarat, în această dimineaţă, că inspectorii comisiei de anchetă din cadrul CNADNR trebuie să prezinte o concluzie. „Din informaţiile mele, ancheta administrativă va fi finalizată cel mai probabil la finele acestei săptămâni. Tot atunci, aceste rezultate vor fi date publicităţii”, a declarat pentru „Adevărul de Seară“ Arad, ministrul secretar de stat.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul