Nouăzeci şi unu de cetăţeni din Irak şi Siria au fost găsiţi ascunşi într-un TIR

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Migranţii ascunţi în TIR

Nouăzeci şi unu de cetăţeni din Irak şi Siria au fost găsiţi de către poliţiştii de frontieră ascunşi într-un camion încărcat cu piese auto. Aceştia aveau intenţia de a ajunge ilegal într-un stat din Spaţiul Schengen.

Ei au fost prinşi de către poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II –Csanadpalota.

„În data de 27 iunie 2017, în jurul orei 06.30, la P.T.F Nadlac II - Csanadpalota s-a prezentat la ieşirea din ţară cetăţeanul turc Ylmaz R., în vârstă de 46 de ani, conducând un automărfar înmatriculat în Turcia, care transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, piese auto din Turcia pentru o societate comercială din Norvegia.

Cu ocazia controlului, poliţiştii de frontieră au constatat că şnurul de siguranţă al camionului este tăiat şi înnodat cu o faşă din plastic în partea laterală.

Drept urmare, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra compartimentului marfă al automărfarului, ocazie cu care poliţiştii de frontieră au descoperit, ascunse printre marfa transportată, nouăzeci şi unu de persoane.

În cadrul verificărilor preliminare s-a stabilit că cei în cauză sunt 44 bărbaţi, 18 femei şi 29 copii, cetăţeni irakieni şi sirieni, adulţii având vârste cuprinse între 18 şi 60 de ani, iar minorii între 2 şi 17 ani, majoritatea fiind solicitanţi de azil în România. 

La cercetări, conducătorul auto a declarat că nu avea cunoştinţă despre prezenţa persoanelor în camion, pe timpul călătoriei el staţionând în mai multe parcări”, spune agent şef adjunct de poliţie, Mihaela Leş.  
Totodată, cetăţenii irakieni şi sirieni au declarat că s-au ascuns în mijlocul de transport cu intenţia de a ajunge într-un stat din Spaţiul Schengen.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat pentru cetăţenii străini, iar şoferului turc este cercetat pentru complicitate la tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie luate măsurile legale ce se impun.

Vă mai recomandăm: Şase persoane au fost oprite la frontieră, din drumul ilegal spre Spaţiul Schengen

111 persoane din Irak, Siria, Afganistan, Iran, Pakistan şi India, ascunse la frontiera Nădlac într-un TIR românesc

Mai multe pentru tine:
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG