Masoneria, promovată în vestul țării. Unde există cel mai bine conservat templu istoric din România VIDEO

0
Publicat:

Aradul se numără printre orașele cu cele mai frumoase clădiri masonice din țară. Pentru că nu multă lume știe cu exactitate ce este masoneria și ce sunt francmasonii, o asociație va organiza un tur al acestor edificii, în care va fi prezentată istoria mișcării internaționale.

Turiștii se opresc des în fața clădirilor masonice FOTO Asociația Turism Alternativ

Trebuie precizat că Aradul, oraș de pe Mureș, deţine cel mai bine conservat templu masonic istoric din România.

Iar Asociația Turism Alternativ organizează, prin proiectul Arad Free Tours, acest tur misterios cu un invitat-surpriză, în ziua de duminică, 24 septembrie 2023.

Masoneria este o societate discretă sinonimă cu misticismul. Conform definiției, masoneria este un ordin inițiatic ai cărui membri sunt înfrățiți prin idealuri comune morale, spirituale și sociale, prin inițierea conformă unui ritual comun, prin jurământul depus pe una din cărțile sfinte ale marilor religii (Biblia, Coranul, Dao de Jing, Vedele hinduse, Tripitaka budiste, sau alte scrieri considerate sacre) și, în majoritatea ramificațiilor, prin credința într-o „Putere Supremă“ spusă „Mare Arhitect al Universului“. Mai pe scurt, masoneria este cea mai mare organizație caritabilă fraternă și o fraternitate dedicată dezvoltării spirituale de sine a inițiatului”, spun organizatorii. 

Astfel, curioșii pot afla ce este masoneria, ce sunt francmasonii, cine sunt masonii, ce fac masonii la întâlniri, care sunt semnele masonice, simbolurile și gradele masonice.

Istoria masoneriei și multe alte detalii se pot afla în turul nostru care începe în față la Biblioteca Județeană și continuă cu strada Octavian Goga, Piața Avram Iancu, Piața Romană și se termină, unde altundeva decât la Templul Masonic, unde o să și intrăm. Bineînțeles că vom avea și un invitat surpriză ca de obicei”, mai spun organizatorii.

Participarea la evenimentul din Arad este gratuită, iar turul va începe la ora 18.00. Punctul de întâlnire este în fața Bibliotecii Județene „A.D. Xenopol”, str. Gheorghe Popa de Teiuș nr. 2-4, și nu este nevoie de rezervare.

„Află poveștile orașului”

Asociația Turism Alternativ, prin proiectul Arad Free Tours, a revenit cu al patrulea sezon de evenimente intitulate „Turist la tine acasă”. Sub motto-ul „Află poveștile orașului!”, proiectul are ca scop oferirea de tururi ghidate atât localnicilor, cât și turiștilor care vizitează orașul. Astfel aceștia vor avea ocazia să se familiarizeze cu istoria și poveștile mai mult sau mai puțin cunoscute ale urbei.

Și anul acesta încercăm să aflăm povești inedite despre clădiri pe lângă care trecem zi de zi, în care poate că pășim cu diferite ocazii. Doar că la tururile din cadrul proiectului Turist la tine acasă de anul acesta vom trece pragurile ușilor care de obicei stau închise. Alături de ghizii Arad Free Tours vor fi și invitați-surpriză, care își desfășoară activitatea în clădirile sau instituțiile pe care le vom vizita. Aceștia ne vor spune povești pe care doar ei le știu, din locurile în care publicul nu are ocazia să intre în mod obișnuit”, spun cei de la Asociația Turism Alternativ. 

Zece ani de pasiune pentru Arad

Din 2013, voluntarii Arad Free Tours promovează orașul și județul Arad în rândul turiștilor care vizitează această zonă, prin organizarea de tururi ghidate gratuit. „Tot de 10 ani și tot din pasiune pentru Arad, proiectul nostru promovează valorile culturale și istoria orașului atât turiștilor cât și arădenilor, fie prin ateliere și activități cu cei mici, fie prin tururi tematice organizate periodic dar și la cerere. Totul pe bază de voluntariat, din pasiune pentru Arad!”, adaugă cei de la Turism Alternativ.

Ce spune istoricul Antoniu Martin

Istoricul arădean Antoniu Martin spune că, deşi au existat loji masonice şi mai devreme, masoneria arădeană a cunoscut o dezvoltare semnificativă şi sustenabilă începând cu anul 1888, odată cu fondarea Lojii Concordia.

Imediat după ce a fost recunoscută ca lojă cu drepturi depline – primind patentă de funcţionare - , de către Marea Lojă Simbolică a Ungariei, Loja Concordia a purces la organizarea internă, în paralel cu demersul de a acţiona în beneficiul comunităţii, prin proiecte filantropice şi culturale.

Clădirile sunt cu un aspect aparte FOTO Antoniu Martin

Idealurile masonice şi ideile generate în interiorul şedinţelor lojii au fost promovate prin intermediul presei în comunitatea arădeană. Dar, o altă modalitate de promovare, probabil mai subtilă, a reprezentat-o gravarea unor simboluri specifice, cu caracter esoteric, iniţiatic, pe unele edificii ale Aradului, clădiri care aparţineau membrilor Lojii Concordia”, spune istoricul arădean.

O astfel de clădire, probabil cea mai reprezentativă din punctul de vedere al încărcăturii simbolistice, a fost cea în care a locuit primul venerabil al lojii arădene, savantul farmacist Rosznyay Matyas, situată în Piaţa Avram Iancu din Arad.

Mai multe pentru tine:
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!