Inspectorii APIA verifică declarațiile fermierilor de animale și îi sancționează pe cei mincinoși

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a finalizat campania de primire a cererilor pentru Plata Naţională Directă Complementară (CNDP), acordată în sectorul zootehnie, pentru speciile ovine, caprine.

Potrivit datelor centralizate la nivelul APIA, a fost depus un număr de circa 45.400 cereri, pentru un efectiv de peste 6,9 milioane capete ovine, caprine. La nivelul Centrului judeţean A.P.I.A. Arad au fost depuse un număr de 1149 cereri din care 1080 pentru ovine şi 69 pentru caprine pentru un efectiv de 334 351 capete, din care 329 215 ovine şi 5136 caprine.

“În perioada imediat următoare, va demara controlul administrativ pentru toate cererile depuse, precum şi cel la faţa locului, pentru un eşantion de 10 la sută din exploataţii. Reamintim crescătorilor de animale că efectivul pentru care au solicitat prima trebuie să fie identificat şi înregistrat în Registrul naţional al exploataţiilor la data depunerii cererii şi trebuie menţinut în exploataţie la adresa menţionată în cerere, în perioada 1 iunie – 31 august 2010”, a declarat Alex Borcea, purtător de cuvânt la APIA Arad.

Acesta a mai spus că totodată, efectivul din exploataţie trebuie să fie de minimum 50 capete ovine femele, respectiv 25 capete caprine femele, vârsta acestora fiind de un an până la data de 31 martie 2010.

Începând cu anul 2010, dacă în urma verificărilor se constată diferenţe între numărul animalelor solicitat la plată şi numărul animalelor eligibile, se aplică reduceri sau excluderi de la plată.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort